Directorul general al Oțelului, Marius Stan, s-a prezentat, astăzi, la DNA, unde era citat în dosarul dezafilierii Universității Craiova. Stan a aflat, cu această ocazie, că este învinuit de abuz în serviciu, însă nu a dat decât o declarație verbală în fața procurorilor de la Direcția Națională Anticorupție (DNA) din București. ”Mi s-a adus la cunoștință că sînt învinuit în dosarul privind dezafilierea Universității Craiova. Le-am spus procurorilor că m-am abținut la vot, atunci când s-a pus în discuție această chestiune. Am ajuns să fiu învinuit în acest dosar, probabil, pentru că Mititelu a făcut plângerea la pachet tuturor membrilor Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal. Nu am însă nici o emoție. Vom vedea cum evoluează ancheta”, a spus Marius Stan la ieșirea de la DNA. El a mai precizat că va reveni în fața procurorilor în zilele următoare, pentru a da o declarație completă, dar asta după ce se va întoarce de la Manchester, unde însoțește echipa pentru meciul de Champions League. ”Documentele sînt foarte clare și nu am de ce să îmi fac probleme. Dacă domnii procurori m-au citat, mă prezint ca să clarificăm lucrurile. Eu am spus-o și o repet. M-am abținut la vot în problema dezafilierii Craiovei, pentru că am considerat că, prin această decizie, pecetluiești soarta unui club de tradiție, cu un palmares important și cu o îndelungată activitate sportivă, lucru cu care nu sînt de acord. Cred că retrogradarea Universității Craiova într-o ligă inferioară era o măsură suficientă”, a mai precizat Marius Stan, directorul general al Clubului Oțelul.
Emanuela Turcu