Peste 6.300 de persoane au compus, vinerea trecută, pe 25 octombrie, poezii sau doar câteva versuri și rime, fără să fie artiști, poeți, muzicieni sau textieri. Versurile, scrise cu creionul pe șervețele, au fost folosite ulterior ca monedă de schimb în cafenele Julius Meinl din 31 de orașe din România, unde, timp de 24 de ore, costul unei cafele nu s-a mai exprimat în lei, ci în… versuri.
Initiațiva a făcut parte din campania Julius Meinl „Poezia poate face lumea mai bună”, prin care brandul urmărește readucerea poeziei în vizorul publicului larg.
Ca urmare a activării, pe parcursul zilei de 25 octombrie, în peste 80 de cafenele din 31 de orașe din întreaga țară, 6.300 de cafele au fost achitate nu cu bani, ci cu versuri!
„6.300 de oameni s-au transformat pentru o zi în ambasadori ai poeziei, într-un gest clar că aceasta are putere și potențial de atracție pentru publicul larg. Nu ne rămâne altceva de făcut decât să repetăm isprava, de data asta la scară mult mai mare”, spune Radu Pilat, Community Marketing Expert Heist Industries, agenția care se ocupă de campanie.
În București, versurile au funcționat pe post de monedă în 12 locații Julius Meinl, respectiv: Goccia, La Belle Vie, Tress Cafe, Legere Café, Blues Café, Ludic, Green Hours Jazz Café, Energiea, Filos Pub, Les Bourgeois, Bistro Zattara și La Belle Vie Café Boutique.
La fel s-a întâmplat și în cafenele din alte 30 de orașe din țară: Arad, Bistrița, Botoșani, Buzău, Cluj Napoca, Constanța, Craiova, Cristuru Secuiesc, Dej, Deva, Galați, Gherla, Odorheiu Secuiesc, Petroșani, Pitești, Ploiești, Rădăuți, Râmnicu Vâlcea, Roman, Sâncrăieni, Selimbar, Sf. Gheorghe, Sibiu, Sighișoara, Slatina, Suceava, Târgoviște, Târgu Mureș, Târnăveni și Timișoara.