Catrinel Dumitrescu, actriță a Teatrului Nottara din București, i-a adus un omagiu profesorului său, actorul Octavian Cotescu (14 februarie 1931, Dorohoi – 22 august 1985, București), în cadrul conferinței pe care a susținut-o în cea de-a cincea zi a Festivalului Național de Comedie, aflat în desfășurare la Teatrul Dramatic „Fani Tardini” din Galați. Actrița i-a dedicat Meșterului întreaga conferință, la care au participat liceeni, studenți la Teatru, actori și iubitori de teatru de toate vârstele din Galați.
„Un impuls din suflet m-a trimis la profesorul meu, Octavian Cotescu. Și atunci mi s-a făcut cald în sufet. Pentru că el ne-a dat aripi să zburăm și posibilitatea de a ne întoarce la rădăcini. Când am intrat, v-am salutat – sigur, palid și neconvingător, ca în orice început – Bonne dimine! Bonne dimine! Era formula de salut a Meșterului Cotescu când intra în clasă, aducând cu el zâmbet și voie bună. Nu întotdeauna. Dar la început așa a fost. <<Bonne dimine!>> Bună dimineața, dom' profesor!, spuneam noi. Și el continua: <<Bună dimineața să vă fie inima!>> Deci, am să vă povestesc despre Octavian Cotescu și, pentru că, totuși, o conferință presupune un material elaborat, am încercat, atât cât poate să elaboreze un actor, să adun din cufărul cu amintiri câteva gânduri și, pentru că tot trebuia acest material să poarte un titlu, m-am gândit la Lecții de teatru și omenie cu Octavian Cotescu”, a început Catrinel Dumitrescu.
„Generos și plin de umor, marele actor a fost Profesorul. Profesorul iubit de toți studenții. <<E o doză de nebunie în meseria noastră de dascăli de Arta actorului. În fond, noi îi pregătim pe cei care ne iau locul>>, spunea el glumind. Am beneficiat de doza asta de minunată nebunie și îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a socotit demnă să port pecetea Clasa Cotescu. Când am primit repartiția guvernamentală la Cluj-Napoca, mi-a pus: <<Ai grijă ce faci, că ești în garanție!>> Iată, sunt anul acesta 40 de ani de atunci și mă consider tot în garanție, iar când scârții, ca acum, mă întorc tot la sfaturile profesorului meu. Ce voi spune oare și cu ce să încep?<< Începe cu începutul, puiule!>>, ar zice el”.
Catrinel Dumitrescu a mai povestit despre anii de studenție sub îndrumarea Meșterului și, mai apoi, despre anii petrecuți pe scenă alături de Octavian Cotescu. 
Vizibil emoționată, actrița a relatat și momentul în care a aflat despre decesul profesorului său. „Era în august 1985. Eu eram la mare, la Techirghiol. Nu în vacanță. Mă invitase Teatrul din Constanța să joc în <<Visul unei nopți de iarnă>>. Eram în cabină. Câteva minute și batem gongul, a zis regizorul. Aud din cabina alăturată o voce a unui coleg, care zice: Voi ați auzit că a murit Octavian Cotescu? Un mare gol s-a creat în suflet, în capul meu. Am înlemnit, eram incapabilă să mă ridic de pe scaun. Nu te simți bine, ți-e rău, vrei să amânăm?, întreba regizorul tehnic. Și atunci, ca de fiecare dată când mi-a fost greu, mi-am adus aminte de vorbele Meșterului: <<Și publicul? Publicul ce face? Pleacă acasă? Ce vină are el că nu mă simt eu bine? Orice om se poate simți rău. Orice om, în afară de actor. Tu îți alegi meseria asta, nu te obligă nimeni. Nu te faci pilot dacă ai rău de înălțime. Eu mi-am ales meseria, eu trebuie să urc pe scenă. Eu. Nu duci pe scenă nimic din viața ta personală, nici măcar cele mai mari bucurii!>> Poftiți în scenă!, am auzit. Și am auzit și <<Hai, puiule, că ești în garanție!>> M-am ridicat și am jucat ca niciodată, ca niciodată în viața mea. De bine. Dar meseria asta ucide uneori mult prea repede, prea brusc și nedrept. Avea 54 de ani. I-a cedat inima, probabil, dintr-un preaplin de dragoste și plecarea lui ne-a maturizat pe toți brusc și de atunci am făcut drumul singuri. Sau nu singuri. Cam atât!”, a încheiat actrița Catrinel Dumitrescu, în aplauzele publicului.
