Un regizor tânăr și interesant, pentru care spectacolele de teatru devised (creație colectivă) reprezintă o marcă și o preferință personală, Cristian Ban montează spectacolul „MaMe” la Teatrul Dramatic „Fani Tardini”. Regizorul a venit la Galați în noiembrie 2019 și a început imediat lucrul cu actorii. Aceștia au avut o contribuție importantă la procesul de creație, relatând amintiri despre mamele lor și situații din viața personală, care au fost transpuse apoi pe scenă. Repetițiile se apropie acum de final, iar echipa acestui spectacol se pregătește pentru marea întâlnire cu publicul: premiera, care va avea loc pe 18 și 19 ianuarie la Dramatic (bilete, aici). Am stat de vorbă cu Cristian Ban despre munca la „MaMe” și despre pasiunea lui pentru creații colective. Răspunsurile, în interviul de mai jos.
Vreau să ne vorbești despre „MaMe”. Este prima creație colectivă din repertoriul Teatrului.
Mă bucur foarte mult când inaugurez eu creațiile colective într-un teatru. Am mai făcut asta și în alte locuri și de fiecare dată a fost un moment foarte special. Am simțit că i-am provocat pe actori și că poate pe unii i-a interesat mai mult proiectul acela decât alte proiecte, fiindcă au contribuit fie cu poveștile lor, fie cu scrierea textului împreună. E mult mai frumos să lucrezi așa cu o trupă, mai ales când lucrezi prima oară. De aia mă bucur foarte tare că sunt la Galați și că fac aici o creație colectivă și că e prima creație colectivă a Teatrului.
E stilul tău favorit, un stil semnătură?
Da, în ultimii cinci ani am lucrat aproape exclusiv așa, dar sunt mai mulți regizori care fac sau încep să facă asta. În 2015 am făcut primul spectacol creație colectivă și am simțit că m-a schimbat foarte mult, am simțit că îmi place mult mai mult meseria asta făcând creații colective și sunt foarte, foarte atașat de spectacolele pe care le-am făcut sub forma asta de lucru. După proiectul acesta („MaMe”) urmează să montez niște texte clasice, să fac o pauză de la creații colective si sunt curios să văd cum o să reacționez când o să am textul gata scris în prima zi de repetiții.
Cum merge lucrul la „MaMe”?
Merge bine. Schița spectacolului s-a făcut în câteva zile și acesta a fost un semn că sunt la locul potrivit și cu oamenii potriviți. După aceea au urmat niște zile în care am încercat să umplem această schiță, acest schelet cu poveștile fiecăruia, care sunt foarte profunde și sincere, iar lucrul ăsta sper să se simtă și atunci când va veni publicul în sală.
Toată lumea a devenit curioasă atunci când a auzit că acest spectacol cumulează amintiri, experiențe personale ale actorilor. Atât jurnaliști, cât și followeri de pe rețelele sociale au întrebat ce, cum, ce fel? Ce îi poți spune publicului?
Am observat că, în momentul în care vezi un spectacol în care știi că poveștile de pe scenă sunt poveștile reale sau sunt inspirate din viața actorilor sau a echipei care lucrează la acest spectacol, e un alt tip de raport din partea publicului. E o altă experiență. Spectatorii nu vin să judece estetic sau ce rol a făcut unul sau celălalt, ce lumini sau ce decor, ci e o emoție deasupra acestor lucruri și aceea e cea mai importantă în timpul spectacolului. Deci, e o provocare. E un spectacol care se simte altfel.
Pe actori cu siguranță i-a mișcat munca la „MaMe”. Tu ai făcut vreo descoperire odată cu spectacolul acesta?
Am descoperit un oraș, un teatru, un public foarte generos. Am fost la toate spectacolele de când sunt aici și la absolut fiecare a fost sala plină. Am descoperit o trupă de care m-am atașat foarte tare și un spectacol care, deși încă lucrăm la el, mi-e foarte drag. Cu asta o să plec de aici.
