Sute de firme ajung la faliment în fiecare an, majoritatea fiind abia la început de drum. De exemplu, de la începutul lui 2012, aproximativ 1.500 de societăţi au întrerupt activitatea. În acelaşi timp, numărul tinerilor care îşi încearcă norocul în viaţa antreprenorială este din ce în ce mai mic. Potrivit datelor prezentate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, din ianuarie şi până la începutul lunii septembrie 2012, la Galaţi, au fost înmatriculate doar 1.860 de firme, faţă de 2.400 câte au luat fiinţă în aceeaşi perioadă a anului trecut, scăderea fiind de peste 22%.
Radu Oprea, preşedintele Patronatului Tinerilor Întreprinzători Sud-Est, ne-a explicat că tinerii care vor să înceapă o afacere au de înfruntat, în continuare, piedici greu de depăşit, cele mai întâlnite fiind birocraţia, dificultatea în accesarea fondurilor europene, dar şi “loviturile” date de autorităţile statului. “În primul rând, tinerii întreprinzători se confruntă cu lipsa banilor. Aici vorbim practic de două categorii: cei care apelează la fondurile europene şi, atunci, de la idee la deschiderea unei societăţi durează cam un an plus o sumă de bani considerabilă, care să asigure TVA-ul şi alte cheltuieli care nu sunt eligibile în proiect. Cea de-a doua categorie este formată din cei care au totuşi o sumă de bani pentru startul unei afaceri, însă, cheltuielile lunare sunt foarte mari şi aici vorbim de minim o mie de lei (taxele pentru sediu şi utilităţi)”, a explicat Radu Oprea. Însă, dacă au trecut peste acest prim hop, antreprenorii se lovesc de taxele foarte mari de la Registrul Comerţului, pe care, de altfel, sunt obligaţi să le plătească de fiecare dată când au nevoie de un document. „Birocraţia dar şi teama de autorităţi sunt considerate alte piedici în dezvoltarea afacerilor. De exemplu, fiind la început de drum, se întâmplă ca tinerii întreprinzători să face greşeli minore care, la un control al autorităţilor competente, sunt taxate cu amenzi usturătoare. Vorbim de o sancţiune de 8.000 de lei pentru o greşeala la softul de gestiune sau casa de marcat. Asta fără ca înainte să existe un avertisment”, a spus preşedintele Patronatului Tinerilor Întreprinzători Sud-Est. În final, după ce au trecut şi de aceste etape şi au pornit la drum, tinerii întreprinzători se lovesc de puterea scăzută de cumpărare şi concurenţa mare de pe piaţă. „De exemplu, un tânăr care îşi deschide o covrigărie nu îşi permite să pună un preţ de 50 de bani pe un covrig, cât este în general, pentru că are de recuperat o investiţie, în comparaţie cu cel care are deja o vechime în spate şi atunci revenim la lipsa banilor pentru investiţii”, a mai adăugat Radu Oprea.
Una peste alta, toate aceste probleme nu fac decât să scadă dramatic numărul celor care vor să înceapă o afacere, dar, în acelaşi timp, și să crească numărul şomerilor, chiar dacă aceştia sunt absolvenţi ai unor studii superioare. Şi asta se datorează lipsei acute de locuri de muncă. Mai mult, Radu Oprea a precizat că, cei care totuşi îşi încearcă norocul în afaceri o fac din pasiune, având un job stabil, au în jur de 27 de ani (ceea ce este foarte târziu în condiţiile în care americanii îşi deschid firme din liceu ) şi au făcut o facultate cu profil tehnico-economic.
În prezent, în cadrul Patronatului Tinerilor Întreprinzători SE sunt activi 50 de antreprenori din Galaţi, mulţi dintre ei îndreptându-şi atenţia mai mult către afacerile on-line.
Marilena Dinu