Galaţiul a pierdut investiţii de aproximativ 2 miliarde de euro

   Lipsa de interes a autorităţilor locale, după declaraţiile unor investitori, sau reducerea fondurilor disponibile, după spusele altor oameni de afaceri, au vitregit oraşul Galaţi de proiecte în valoare totală de aproximativ două miliarde de euro. Este vorba despre o serie de promisiuni care vizau construcţia unor fabrici, centrale electrice sau mall-uri şi pe care investitorii străini le-au abandonat la scurt timp după ce şi-au anunţat intenţia de a-şi lăsa banii în oraşul de la Dunăre. „Datorită modului în care s-au preocupat aleşii noştri s-a ales praful de toate investiţiile străine anunţate la Galaţi”, a caracterizat situația creată Marian Filimon, preşedintele Patronatului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din Galaţi.

 

   Poluare de un miliard de euro

   Cea mai mare investiţie care urma să se facă în Regiunea SE este termocentrala pe cărbune, cu putere instalată de 800 MW, din Zona Liberă Galaţi. Investiţia se ridica la un miliard de euro şi aparţinea celor de la Enel în colaborare cu Global International 2000, din Bucureşti. Proiectul anunţat în 2007 nu a trecut, deocamdată, mai departe, fiind, în acelaşi timp, una dintre cele mai controversate investiţii din cauza marilor probleme de mediu pe care le ridică.

   Tot o investiţie din Zona Liberă a fost abandonată chiar anul acesta, din cauza problemelor survenite pe fondul crizei economice. Este vorba despre firma Goldex Industry, cunoscută pentru producerea la Râşnov a tractoarelor sub marca „Hoyo”, care dorea să investească 60 milioane de euro şi să creeze 220 de locuri noi de muncă la Galaţi. Punctul forte al planului de investiţii era o linie de asamblare a tractoarelor.

 

   Două centrale electrice au ocolit Galaţiul

   Alte două investiţii, a căror valoare totală se ridică la 600 de milioane de euro, sunt cele două centrale de producerea energiei electrice anunţate, pe rând, de Grupul energetic ceh CEZ şi de suedezii de la Usitall.

   Cehii au anunţat, după doi ani de la semnarea unui acord cu statul român, că renunţă la proiect, după ce studiul de prefezabilitate făcut a demonstrat că sunt cheltuieli prea mari pentru materializarea ideii. Cei din urmă au fost mai tranşanţi în ceea ce priveşte motivele abandonării proiectului. Mattias Philipsson, directorul general al Usitall, a anunţat că renunţă la investiţiile din România, nu doar din Galaţi, pe motiv că nu s-au înţeles cu autorităţile. „Motivul pentru care am decis să stopăm discuţiile cu autorităţile locale din România este lipsa lor de interes. A fost dificil până să şi discutăm cu ei. Nu înţeleg de ce nu au vrut”, a declarat Mattias Philipsson.

   Un alt proiect care deşi trecuse la faza de execuţie a fost abandonat este construirea unui Euromall. Investiţia anunţată era de 50 milioane de euro şi urma să genereze 3.000 de locuri de muncă. Cu toate acestea, investitorii au renunţat la proiect imediat ce s-a declanşat criza economică.

 

   Podul peste Dunăre, un vis neîmplinit

   Un vis care la un moment dat părea că devine realitate este podul peste Dunăre ce urma să lege Galaţiul şi Brăila de Tulcea. În 2009, chinezii erau dispuşi să investească 400 milioane de dolari (în 2009 dolarul era de 3,049 lei), însă proiectul s-a împotmolit din lipsa fondurilor din partea autorităţilor române, care urmau să aloce 300 milioane de dolari pentru a lega construcţia de şoselele deja existente. „Din păcate, la cum este gândită acum strategia naţională, Galaţiul a ieşit din zona de interes”, a declarat Mihai Capra, prefectul judeţului Galaţi în 2009.

   La toate aceste se adaugă şi proiectele imobiliare care au fost abandonate în diferite stadii de execuţie. Zeci de blocuri care urmau să devină „zgârâie nori” sunt acum doar simple ruine, adăpost pentru maidanezi.

   Marilena Dinu