Aproape 68.000 de gălățeni și-au părăsit orașul în perioada 2002-2012 (peste 22% din total), ceea ce face ca orașul nostru să se regăsească în nedorita postură de a ocupa locul întâi din acest punct de vedere, la nivel național, între municipiile reședință de județ. Astfel, dacă la începutul anilor 2000 recensământul efectuat arăta că Galațiul are o populație spre 300.000 de locuitori (mai exact, 298.261 persoane), ultimele date, culese în 2012, exprimă o realitate crudă: doar 231.204 de persoane mai domiciliază în orașul dunărean. Cu alte cuvinte, Galațiul a pierdut aproape... un Focșani!
Cauzele acestei reduceri dramatice a numărului de locuitori sunt multiple, dar, per ansamblu, ele se pot reduce la una singură, esențială: lipsa locurilor de muncă în acest oraș cu mari posibilități, nevalorificate însă de o clasă politică ce s-a dovedit incapabilă timp de 25 de ani să creeze premisele unei dezvoltări durabile. Este suficient să amintim aici doar infrastructura precară, factor descurajant pentru investitori, deși localizarea geografică oferă multiple oportunități.
Plecarea masivă a tinerilor către alte meleaguri (în special în străinătate și către București, ambele "aspiratoare" de forță de muncă) în căutarea unui viitor decent, dar și pensionările și disponibilizările timpurii (coroborate cu o reîntoarcere către mediul rural), ca să nu mai vorbim de un spor negativ al natalității au condus la această stare de fapt ce nu pare să îngrijoreze prea mult factorii locali de decizie, nici măcar la nivel declarativ.
În continuare, economia gălățeană se află captivă în jurul fostelor mari zone industriale, a căror privatizare a fost urmată de o optimizare a numărului de salariați în funcție de evoluția cererii pe piețele specifice. Astfel, dacă în anul 2001, la momentul privatizării colosului SIDEX, aici lucrau circa 27.000 de salariați, astăzi doar sub 7.000 de persoane (25%) își mai desfășoară activitatea pe platforma siderurgică a actualului ArcelorMittal Galați SA.
În anul 2013, operatorii economici gălățeni au realizat venituri totale de circa 4,5 miliarde de euro, ceea ce a plasat, din acest punct de vedere, județul nostru pe locul 14 la nivel național. La aceasta contribuie, pe lângă ArcelorMittal, o serie de agenți economici cum ar fi șantierul naval controlat de grupul olandez DAMEN, dar și investițiile cu capital autohton: Arabesque (specializat în desfacerea materialelor de construcții), Mairon (distribuitor de produse siderurgice), Prutul (producător de uleiuri vegetale), sau Vega 93 (cel mai important constructor din județ), aceștia fiind și principalii angajatori. Cu toate acestea, pe lista celor mai mari 30 de operatori economici (mai cunoscuți și sub denumirea de mari contribuabili conform criteriilor elaborate de Ministerul Finanțelor Publice) regăsim și un număr de trei societăți comerciale cu capital majoritar de stat, printre care și o regie autonomă.
Statisticile privind numărul mediu al salariaților din economia gălățeană relevă o reducere a acestora la mai puțin de jumătate în perioada 1990-2013, de la 223.000 de salariați la doar circa 109.000, la care am putea adăuga circa 30.000 de bugetari (funcționari publici, ordine și pază, profesori, medici, etc.)
Concluzia care se desprinde este că din cei aproximativ 530.000 de locuitori ai județului doar 26% au un loc de muncă, peste 140.000 sunt pensionari, alți aproape 20.000 aflându-se în evidențele AJOFM, din care doar aproximativ 3.500 sunt șomeri indemnizați.
Rata șomajului din județul Galați este în creștere. Ea a atins 9,42 puncte procentuale în luna februarie 2015, în condițiile în care media la nivel național se situează cu aproape patru (!) puncte mai jos, la doar 5,51%. Iar perspectivele sunt departe de a fi optimiste. Gestionarea deficitară a distribuitorilor și furnizorilor de energie termică locali (Apaterm și Electrocentrale), dar și nehotărârea și incertitudinile ce planează asupra activității unora dintre transportatorii locali pot îngroșa numărul celor fără un loc de muncă. Lipsa de claritate în abordarea includerii Galațiului în Masterplanul de transport ar putea fi actul de condamnare la un regres ireversibil al orașului.
George Marinescu
