Printr-o hotărâre de guvern, din decembrie 1990, fosta Întreprindere Textilă "Fusul" se reorganizează conform noilor cerințe ale economiei de piață în Galfirtex SA, operator economic specializat în "producerea și comercializarea firelor și țesăturilor de bumbac și tip bumbac", cu un capital social inițial la acea dată în valoare de 457,1 milioane lei. Doi ani mai târziu, prin HG nr. 559/1992, guvernul Stololojan decide desprinderea secțiilor din Prelungirea Traian nr. 399, acestea fiind regrupate sub denumirea Firomex SA. Noua unitate, acum de sine stătătoare, deținea un capital social de 109,7 milioane lei, în timp ce firmei-mamă Galfirtex acest indicator contabil îi sporise până la valoarea de 761,9 milioane lei.
Însă, lucrurile nu au evoluat așa cum ar fi fost de dorit. Timp de cinci ani, din 1993 până în august 1998, societatea a rămas la Fondul Proprietății de Stat, ce deținea 95,4% din capitalul social, restul fiind în posesia salariaților cuponari. Conducerea din acea perioadă era asigurată de un oarecare Mircea Bârzu. Acesta s-a "distins", conform relatărilor din presa vremii, prin ample nereguli descoperite cu ocazia unui control efectuat de Curtea de Conturi și finalizat în primăvara lui 1999. De la deficiențe constatate în modul de perfectare al contractelor pentru export, la neîncasarea livrărilor de mărfuri și până la deplasări turistice în străinătate suportate din banii companiei, toate au fost puse în sarcina conducerii de atunci, valoarea prejudiciilor fiind la nivelul a 1,9 miliarde lei vechi. Managerul Bârzu s-a justificat destul de neconvingător și a arătat cu degetul către contabilul ce întocmise bilanțurile, dar după aceste isprăvi a fost debarcat de FPS. Galfirtex deținea încă un capital social de 20 miliarde de lei și aproximativ 1.400 de salariați, dar se pare că răul fusese deja făcut.
Ce a urmat a fost o clasică înstrăinare de active. Ajuns acționar majoritar (în 2004 deținea 95,6% din acțiunile Galfirtex) și administrator unic, printr-o hotărâre AGA din 2005, Daniel Marin Voinea a intrat în colimatorul presei centrale pentru o presupusă jonglerie imobiliară. Astfel, după cum prezintă lumeajustitiei.ro, Galfirtex a înstrăinat aproape toate bunurile, în valoare de milioane de euro, deși se afla în procese cu creditorii și avea și antecontracte de vânzare-cumpărare cu alte firme decât cea la care a vândut efectiv, deși era în insolvență. Mai concret, este vorba despre terenul pe care se află acum magazinul Praktiker, care a fost trecut mai întâi, în 2006, prin firma Sybcomet SRL a soției administratorului unic de la Galfirtex. Aceasta l-ar fi vândut efectiv, dar contravaloarea nu a ajuns niciodată în conturile fostei Fusul. Mai mult, să notăm și faptul că, în iunie 2008, AVAS deținea, la rândul său, o creanță de aproape 35.000 de lei noi asupra Galfirtex. Procesele încep să curgă, pe rolul instanțelor gălățene figurând mai bine de o duzină de spețe în materia insolvenței Galfirtex. Regăsim aici nume de lichidatori, administratori judiciari, dar și creditori implicați, cum ar fi grupul francez Braco Development SRL (controlat de Alexandre Eram) ce contestă și la această dată procedurile și lipsa posibilităților de recuperare a creanțelor la masa credală.
Datele bilanțiere depuse la Ministerul Finanțelor Publice pentru anul fiscal 2014 ne înfățișează adevărata ruină a Galfirtex: datorii de peste 7 milioane de lei, capital social negativ de cca 6,7 milioane și, evident, zero salariați.
George Marinescu
