Fosta IACMRS (Întreprinderea Antrepriză de Construcții Montaj și Reparații Siderurgice) SA Galați a devenit o umbră palidă a ceea ce a fost odată. Fondată în 1960, firma a fost antreprenorul general al lucrărilor de construcţii la ArcelorMittal Galați (pe atunci CSG), cel mai mare producător de oţel din România. În acea perioadă, întreprinderea asigura și reparațiile utilajelor de la combinatele siderurgice din România și nu numai, îndeosebi Ia Galați și Călărași. IACMRS avea peste 10.000 de salariați, propriul compartiment de proiectare și secții specializate în toate domeniile, de la montajul și punerea în funcțiune a utilajelor siderurgice, la zidărie de furnal și instalații electrice.
După 1990, continuarea activității a fost strâns legată de cea a combinatului siderurgic. Spre finele anilor '90, ICMRS mai avea 7.000 de salariați, dar asigurarea destinelor companiei ajunsese între timp pe mâna managerului PDSR Ștefan Prică. Un control al fiscului, efectuat în primăvara lui 1998, a descoperit că Prică avea ca preocupare de bază favorizarea firmei de familie Etcetera SRL, de la care achiziționa mărfuri în valoare de miliarde de lei vechi și căreia îi intermediase și obținerea unui credit. Influența lui Prică în Consiliul Local s-a concretizat și prin vânzarea unui spațiu comercial din buricul târgului (complex Spicul) pe suma derizorie (la acea vreme) de 240 de milioane de lei către aceeași firmă Etcetera. În august 1998, Prică a fost tras pe dreapta de reprezentantul FPS în AGA (ce deținea 58% din acțiunile ICMRS), director a fost numit Anton Adrian Coman (și în prezent președinte AGA), cel care a reorganizat firma în aprilie 1999, atunci când au fost disponibilizați 1.800 de salariați.
Pe traiectoria în derivă a ICMRS a apărut și un manager de "succes": Nicolai Boghici, fost fotbalist, având ca principală calitate aceea de fin al "răzeșului" Dan Nica. După ce trece printr-o perioadă grea de restructurare prin programul RICOP, în urma căreia firma mai râmâne cu circa 1.700 de salariați, APAPS decide, în 2004, atribuirea pachetului majoritar de 82,7% din acțiunile ICMRS către PAS-ul societății asociat cu firma lui Boghici, Amerom SA. Pe atunci, capitalul social al firmei depășea 51 de miliarde de lei vechi. Adevărata vacă de muls o reprezentau creanțele ICMRS asupra combinatului siderurgic. Cu acestea, Boghici a jonglat bine, sumele de bani recuperate ajungând și dispărând la o obscură firmă din Bârlad, Constructind SRL, chipurile pentru achiziții de motorină, după cum relata presa vremii. În tot acest timp, Boghici se lăuda că a susținut firma cu cca 8-10 miliarde de lei vechi, dar, în timp, se retrage, devenind acționar minoritar.
ICMRS cunoaște o perioadă de reviriment, situându-se pe profit în intervalul 2005-2008, deși ulterior liderii de sindicat au acuzat achiziții de mașini și utilaje nejustificate, la suprapreț. Reprofilată pe o serie de construcții civile, de menționat Complexul Muzeal de Științe ale Naturii și modernizarea stadionului "Oțelul", ICMRS primește lovituri grele odată cu închiderea Uzinei Cocsochimice din ArcelorMittal și după pierderea unor contracte cu municipalitatea, în perioada 2008-2009. De asemenea, datoriile la bugetul de stat și la furnizori atârnă greu în ecuație, sub conducerea aceluiași Anton Coman, asta, odată cu izbucnirea crizei economice. Ajunsă în insolvență, ICMRS mai deține active în valoare de circa 38 de milioane de lei, dar prezintă alte cifre bilanțiere ce oferă prea puține speranțe: capitaluri proprii negative ce au depășit 21 de milioane de lei, pierderi constante în ultimii trei ani ce au atins aproape 1,5 milioane de euro, în 2014, și numai 207 salariați.
George Marinescu
