Noua ediție a studiului „Evoluția afacerilor din România” realizat de Valoria în parteneriat cu Doingbusiness.ro aduce perspectiva modului în care managerii prognozează evoluția afacerilor în anul 2021.
„Față de ediția de la începutul anului 2020, cercetarea din 2021 indică atitudinea rezervată a companiilor privind evoluția cifrei de afaceri, a profitului și investițiilor. Totuși managerii și directorii executivi se așteptă ca anul 2021 să fie mai favorabil pentru afaceri comparativ cu anul 2020. Chiar dacă vom vedea o revenire diferențiată a diferitelor sectoare de activitate, rămân foarte solicitate transportul, logistica, IT-ul, comunicațiile, deoarece s-a schimbat modul de consum și modul de viață.”, spune Constantin Măgdălina, Expert Tendințe și Tehnologii Emergente, co-autor al cercetării.
Prognoza privind evoluția cifrei de afaceri
Față de prognozele de la începutul anilor 2019 și 2020, perspectiva de creștere a companiilor este mai rezervată în 2021. Dintre companiile respondente 22% în 2021, față de 11% în 2020, se așteaptă la cifre de afaceri mai mici, iar 13% în acest an, față de 4% anul trecut se așteaptă la stagnare. Totuși, 21% dintre companii prognozează ca cifra lor de afaceri să crească cu 5%-10%, urmate de 16% care au bugetat o creștere de 10%-20%. Pe de altă parte, procentul companiilor care se așteaptă la creșteri de peste 20% scade de la 18% în 2020 la 12% în 2021.
La nivel de industrii, o creștere a cifrei de 10%-20% este previzionată de 29% dintre companiile de producție industrială, 25% dintre firmele de servicii profesionale, 39% dintre firmele de IT și de 49% dintre cele din industria farmaceutică.
Prognoza privind evoluția profitului
Previziunile privind evoluția profitului de la începutul anului 2021 se aliniază tendinței privind cifra de afaceri, fiind mai pesimiste. Deși 26% dintre companii (față de 25% anterior) se așteaptă ca profitul lor să crească cu 1%-5% în acest an, vedem o scădere semnificativă pe palierul 10%-20% de la 25% în 2020 la 15% în 2021. De asemenea scade procentul companiilor care spun că profitul lor va crește cu peste 5%-10%, de la 26% în 2020 la 18% în 2020. Din păcate, procentul companiilor care prevăd o scădere a profitului aproape se dublează, de la 10% în 2020, la 22% în 2021.
La nivel de industrii, o creștere a profitului de 10%-20% este prognozată de 38% dintre firmele de comerț, 34% dintre cele din agricultură și alimentație, și de 55% de cele din industria farmaceutică și de sănătate.
Prognoza privind evoluția investițiilor
Din rezultatele analizei observăm că aproape se triplează procentul companiilor care spun că își vor reduce investițiile, de la 6% în 2020 la 17% în 2021. Mai mult, procentul firmelor care spun vor crește investițiile cu 10%-20% este acum de 10% comparativ cu 16% anul trecut, iar procentul celor care spun vor crește investițiile cu 5%-10% scade de la 24% în 2020, la 19% în acest an.
La nivel de industrii, cele mai multe firme de servicii profesionale (42%), din industria farmaceutică (57%) și transporturi (33%), spun că vor crește investițiile cu 10%-20% în acest an.
Prognoza privind evoluția numărului de angajați și a salariilor
În 2021, 26% dintre companiile respondente nu se așteaptă la nici o creștere a numărului de angajați, față de 25% în anul 2020 și 26% în 2019. La acest început de an 22% dintre companii, față de 23% în 2020 și 27% în 2019, spun că se așteaptă ca personalul lor să crească între 1%-5%, iar 6% dintre companii, față de 12% în 2020 și 10% în 2019, se așteaptă ca numărul lor de angajați să crească între 10% și 20%. Din păcate, datele arată că procentul companiilor care vor reduce din numărul de angajați crește de la 13% în 2020, la 28% in 2021.
Totodată rezultatele studiului arată că 23% dintre firmele de construcții și imobiliare, 34% din tehnologia informației, 32% din agricultură și alimentație, 29% din telecomunicații și 37% dintre companiile din industria farmaceutică și sănătate estimează creșteri ale numărului angajaților de 5%-10% în acest an.
La începutul anului 2021, 36% dintre companiile respondente nu previzionează creșteri salariale, maximul ultimilor 5 ani. În schimb, crește de la 2% în 2020, la 11% în 2021 procentul companiilor care spun că vor reduce salariile în următoarele 12 luni. Mai mult, scade de la 82% la 53% procentul companiilor care spun că vor face creșteri salariale în 2021. Pe de altă parte, 52% dintre firmele din producție industrială, 49% din comerț, 39% din telecomunicații vor crește salariile cu 1%-5%.
Top 5 provocări și oportunități
Cele mai importante provocări pentru companii la începutul anului 2021 sunt următoarele: dezvoltarea afacerii (71%), creșterea costurilor (67%), fluxul de numerar (58%), creșterea concurenței (46%) și schimbarea comportamentelor consumatorilor (43%).
Cele mai importante oportunități ale anului 2021 pentru companiile românești sunt următoarele: realizarea de noi produse/servicii și accentul pe inovare (56%), digitalizarea și automatizarea (43%), extinderea pe piața unică europeană (38%), măsurile guvernului de redresare economică (35%) și piața în creștere (27%).
Prioritățile strategice ale companiilor
Principalele trei priorități strategice ale companiilor respondente la începutul anului 2021 sunt următoarele: eficientizarea portofoliului de produse și/sau servicii și a canalelor de vânzare (67%), îmbunătățirea relațiilor și loializarea clienților (61%) și consolidarea situației financiare a companiei (55%).
Mai mult, directorii executivi și managerii companiilor respondente spun că principalele trei măsuri care ar conduce la îmbunătățirea mediului de afaceri din România sunt: digitalizarea instituțiilor statului (78%), stabilitatea politică și fiscală (71%) și acordarea de facilități și grant-uri (63%).
„Răspunsurile directorilor executivi cu privire la perspectivele de creștere ale companiilor pe care le conduc indică o perspectivă rezervată. Comparativ cu rezultatele din 2020 ale cercetării Evoluția afacerilor din România, cele din 2021 relevă dublarea procentelor companiilor care se așteaptă la scăderi ale cifrei de afaceri, profitului și numărului de angajați și triplarea celor care prevăd scăderea investițiilor. Așadar, ce va crește cel mai puțin în 2021? Salariile și investițiile. Ce va scădea cel mai mult în 2021? Numărul angajaților și profitul.”, spune Dumitru Ion, CEO Kompass Romania și Doingbusiness.ro, co-autor al studiului.