La țară, peste tot am văzut aceeași scenă: fructe adunate de pe jos și puse în butoiul pentru țuică. Am și întrebat: „Nu trebuie spălate?” „Nu, că se dezinfectează când facem țuica!” „Și nu sunt stricate?” „Cele stricate sunt mai bune pentru că fermentează mai repede”, a venit prompt răspunsul. Așa o fi, mi-am zis… Dar oare așa și este?
Ați oprit mașina să cumpărați de pe marginea drumului o sticlă de țuică din prune, mere, pere sau alte fructe, din aceea „bună”, „parfumată”, nu „contrafăcutele” din magazine? De câte ori ați venit acasă de la părinți, bunici, rude de la țară cu o sticlă de țuică și o bucată de slănină afumată ca să mâncați măcar o data pe an mâncarea tradițională a strămoșilor: slănină cu ceapă și un păhărel de țuică!
Ați pus pe masa de sărbători în fața prietenilor o astfel de băutură, invitându-i la un pahar de tărie bio, făcută la țară, din fructe adevărate, nu cu aditivi aromatici?
Cu siguranță, da! Fără să vă gândiți la pericolele care vă pasc inclusiv într-o băutură bio. Am făcut-o și eu…
Nici cei care fac țuica din fructele pomilor din curtea casei sau din livadă nu știu că ne servesc otrăvuri. Și nu știu nici că ei înșiși beau otrăvuri. Nu-și imaginează ce pericole se ascund în fructele stricate, căzute din pom și puse în butoi pentru fermentație! Nu-și imaginează că butoiul metalic, în care pun fructele la fermentat, ascunde otrăvuri, ca și alte ustensilele pe care le folosesc. Și dacă mai pun și zahăr peste fructe, ca să fermenteze mai bine și să fie băutura mai gustoasă, atunci garnitura de otrăvuri e completă. Să le luăm pe rând!
„Reciclarea” fructelor
În excursiile noastre prin sate probabil am văzut cum localnicii adună de pe jos fructele căzute din pom. Am văzut mere sau pere cu început de putrezire sau cu ciuperci puse în găleți, am văzut butoiul din grădină sau curte în care sunt aruncate fructele pentru fermentație. Totul pentru țuica tradițională!
În vara trecută, sfârșit de august, am făcut și eu un periplu prin satele din Dobrogea și apoi prin centrul și nordul Moldovei. În alți ani am fost si prin cele de pe Valea Prahovei și de pe Valea Jiului și prin Ardeal. Peste tot am văzut aceeași scenă: fructe adunate de pe jos și puse în butoiul pentru țuică.
Am și întrebat:
„Nu trebuie spălate?”
„Nu, că se dezinfectează când facem țuica!”
„Nu sunt stricate?”
„Cele stricate sunt mai bune pentru că fermentează mai repede”, a venit prompt răspunsul.
Așa o fi, mi-am zis.
În august, am dus o femeie la spitalul de urgență din Iași. Avea un fel de toxiinfecție alimentară. La spital am aflat pentru prima dată despre pericolele din fructele stricate, folosite la țuică, pentru ca după vreo lună să întâlnesc un biochimist care face analize unor astfel de băuturi. Mi-a povestit ce se poate ascunde în țuica bună, parfumată, de la țară.
Cancerul din fructe
După ce am reușit să filmăm cum se face țuica la țară în condiții precare, biochimistul ne-a analizat filmulețul, analiză pe care o redăm deoarece informațiile ne sunt utile pentru a ne putea proteja de otrăvuri. Interlocutorul nostru a preferat să-și păstreze anonimatul.
Potrivit biochimistului, fructele folosite la țuică trebuie să fie coapte, sănătoase și să fie spălate înainte de a fi puse la fermentat.
De ce trebuie să fie fructele sănătoase? Pentru că prin fermentarea și apoi distilarea fructelor stricate, cu mucegaiuri și chiar din cele necoapte se produc substanțe chimice otrăvitoare cum ar fi aftaloizii, care sunt cancerigene.
De ce trebuie spălate bine? Pentru că trebuie îndepărtate pesticidele folosite (ploile NU le spală!), bacteriile de pe sol (procesul de distilare nu le ucide!). Tulpini rezistente de Escherichia coli sau Clostridium, micotoxine precum Patulina și Aflatoxina (în special din mere) nu dispar prin distilare. Dimpotrivă.
„În funcție de tipul microorganismelor și de condițiile diverse de mediu (temperaturi variabile), apar diferite forme de fermentații care duc la apariția, în plămada fermentată și apoi în distilatul final, compușilor toxici și cancerigeni precum aldehide, cetone, metanol, alcooli superiori, compuși chimici care reprezintă un grad foarte mare de toxicitate pentru organismul uman” , spune biochimistul.
A băut răchie și a trăit mult…
Una dintre mătușile mele a băut la fiecare masă păhărelul de țuică de casă, a băut zdravăn de sărbători și la petreceri și a trăit 97 de ani… În tinerețe am asistat la fabricarea clandestină a „tăriei” de casă: în pod, într-un alambic micuț, din cupru, iar butoiașul cu fructele fermentate era din lemn de brad, cred. Țin minte butoiul pentru că mi s-a interzis să mănânc fructe de acolo. Oricum nu mi-ar fi plăcut din cauza musculițelor. Din păcate, am ratat ocazia să o întreb pe mătușa mea cum era făcută „răchia”.
Am prieteni care la fiecare masă beau câte un păhărel și care sunt acum octogenari sănătoși pentru vârsta lor. Am, însă, și cunoștințe prin localități rurale din țară care, la nici 40 de ani, sunt mai bolnavi și arată mai prost decât prietenii mei octogenari. Beau mult mai mult decât octogenarii mei. Din producția proprie, asemănătoare probabil cu ce vedeți în filmuleț. Nu de puține ori am auzit că nu știu ce cunoștință a murit de cancer hepatic sau de ciroză pentru că a băut mult… Poate da, poate nu.
Cum în existența noastră cotidiană „servim” destul stres și poluare, de ce să nu ne ferim de otrăvurile pe care ni le oferim ca… supliment?!
Otrăvurile din vase și alambic – analiza biochimistului
Butoiul metalic se afla în proces de degradare, de ruginire. Acest tip de butoi a fost utilizat la ambalarea și depozitarea substanțelor chimice și a produselor petroliere. Pentru asta au fost fabricate. Aceste recipiente NU se folosesc pentru depozitarea și fermentarea fructelor pentru că metaloizii și substanțele toxice care au fost în butoi migrează în plămada fermentată, iar cele mai nocive pentru organismul uman sunt plumbul, cadmiul, fierul, sărurile de mercur.
Aceste substanțe nu dispar chiar dacă butoiul e spălat de sute de ori. Dacă vasul, așa cum se poate vedea în film, este și ruginit, crește riscul de contaminare a distilatului și cu alți compuși toxici.
Plămada fermentată. În butoiul metalic se poate vedea că plămada din fructe are spumă formată, ceea ce indică faptul că există o fermentație care nu este finalizată și care, datorită condițiilor precare, poate fi o fermentație acetică, butirică, propionică, cu formare de diverși compuși, mulți din ei toxici, cancerigeni .
Instalația de distilare este improvizată: cazanul de fierbere și tubul (cu rol de serpentine) nu sunt din cupru ci, probabil, din inox. Corect era să fie dintr-un aliaj de cupru specific distilării alcoolului destinat consumului.
Inoxul favorizează apariția de contaminanți în alcoolul obținut după distilare deoarece alcoolul este un bun solvent și poate capta compușii toxici într-o mare măsură.
Așa cum se vede în film, cazanul este confecționat în „regim propriu”. Forma vasului, capacul, tuburile (conductele) de evaporare și condensare, sudurile, toate aceste aspecte ne arată ca acest „cazan de distilare” este confecționat manual.
Chiar dacă ar fi făcut din aliaj de cupru, cel mai probabil nu este aliajul specific distilării alcoolului pentru consum uman, existând riscul ca în distilatul final să se găsească săruri de cupru în cantități mari (ionii de cupru din aliajul de ocazie sunt antrenați în timpul procesului de fierbere și condensare).
Pasta albă cu care se etanșeizează capacul cazanului și eventualele cuplaje între țevi e făcută din faină cu apă. Dacă fragmente din această pastă uscată din faină ajung în distilatul de alcool, consumatorii alergici la gluten sunt puși în pericol. Observație: glutenul nu apare niciodată într-un produs distilat din cereale pentru că este transformat înaltă substanță în timpul fermentației.
Zahărul adăugat la fructe pentru fermentație este otravă pentru că produce metanol foarte mult, care nu se regăsește doar în prima fracție aruncată de producătorii de ocazie, ci pe tot parcursul distilării. Oricum, fructele în sine conțin peptide care în timpul fermentației se transformă în metanol. Acest tip de metanol, care nu e „îndulcit”, se elimină în prima fracție de alcool produs (care se aruncă). Surplusul de metanol provenit din zahăr poate duce la orbire și chiar la deces.
Plasticul, ftalații și impotența
Țuica ținută în sticlă de plastic e periculoasă pentru că facilitează migrarea ftalaților din plastic în alcool. Până și apa potabilă din sticla de plastic ținută la soare (vara) conține ftalați!
Ftalații sunt toxici pentru organism deoarece produc modificări ale glandelor endocrine. La bărbați ftalații produc impotență.
Ondine GHERGUȚ
