Lupta pentru controlul termoficării gălăţene este departe de a fi încheiată. Fiecare tabără - Primaria Galaţi şi Apaterm, pe de o parte, respectiv Electrocentrale, de partea cealaltă - încearcă să-şi atragă aliaţi cât mai puternici.
Preşedintele Consiliului de Administraţie al Electrctrocentrale, Iulian Arama, în spatele căruia se află senatorul PDL Marius Necula, a apelat la grupul controversat de aşa-zişi oameni de afaceri, constituit în jurul gălăţeanului Maricel Păcuraru. Acesta este cunoscut pentru megaescrocheriile la care a participat, dintre care amintim falimentarea Băncii Internaţionale a Religiilor şi contractele dubioase încheiate cu Poşta Română. De altfel, actualul senator Marius Necula este asociat cu Maricel Păcuraru, prin firma Mims, în cel puțin alte două firme.
Electrocentrale vrea ca un „locotenent” al lui Păcuraru să falimenteze Apaterm
Electrocentrale a cerut, de curând, unei instanțe a Tribunalului Galaţi, ca Apaterm să intre în procedură rapidă de faliment şi să fie executată. Motiv pentru care a propus instanţei doi lichidatori judiciari, care să înlocuiască Rominsolv SPRL, firma care se ocupă de reorganizare. În ultima cerere, reprezentanții Electrocentrale au propus firma Insolv SPRL, a Corinei Corutz, societate implicată în multe lichidări controversate.
Supriza vine, însă, din prima propunere înaintată de Electrocentrale. Prin aceasta se cere ca falimentul Apaterm să fie realizat de lichidatorul Company SPRL, firmă controlată de Emanoil Lepădatu, unul dintre „locotenenţii” lui Maricel Păcuraru în afacerea Postcom şi Posta Română.
Acţionar la Postcom – firmă implicată în afaceri dubioase cu Poşta
Emanoil Lepădatu este un fost director executiv economic al Companiei Naţionale „Poşta Română” şi mâna dreaptă a lui Maricel Păcuraru în mai multe afaceri dubioase.
Potrivit unei anchete a DNA, acesta este acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată. Mai exact, Emanoil Lepădatu făcea parte şi din firma Postcom, controlată din umbră de Maricel Păcuraru și prin care a încheiat contracte păguboase pentru bugetul de stat. Altfel spus, Lepădatu lua bani de la stat şi îi băga în buzunarul lui Maricel Păcuraru.
Marian Păvălașc