Politic
USL mai bifează un turnător în lanţul candidaţilor pentru cele mai importante funcţii din administraţia locală. Conservatorul Octavian Dică, candidatul Uniunii Social Liberale pentru Primăria Bereşti, a primit verdict de colaborator al Securităţii, din partea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS). Primarul în funcţie, Octavian Dică - botezat de către securişti „Avramescu” - şi-a turnat colegii din Şantierul Naval Galaţi „î
Corina Dobre
4048 0
Numirea preşedinţilor şi locţiitorilor acestora în cele 433 secţii de votare din judeţul Galaţi a stârnit un adevărat scandal între PDL şi prefectul Cătălin Emanoil Bocăneanu. Democrat-liberalii îl acuză pe reprezentantul Guvernului USL în teritoriu de abuz în serviciu, în condiţiile în care acesta ar fi intervenit, la comanda PSD, în stabilirea listelor propuse de primari, în nu mai puţin de nouă localităţi gălăţene. Este vorba despre Tecuci și comun
Corina Dobre
3592 0
Tractoristul-senator Gheorghe Saghian nu se pricepe la a activa în Parlament (în cei trei ani de zile remarcându-se doar prin chiul şi muţie), dar, în schimb, este as în materie de insultă şi mizerii electorale. Pesemne că acesta este motivul pentru care stăpânul său de la PSD Galaţi, ministrul Dan Nica, i-a făcut cadou un mandat de parlamentar. Un filmuleţ postat, de curând, pe Youtube, de la lansarea candidaţilor USL în comuna Băleni, demonstrează cât de bine
Corina Dobre
3358 0
Liberalul Marius Stan, candidatul USL pentru Primăria municipiului Galaţi, a vrut, ieri, să răspundă acuzaţiilor care i-au fost aduse de către Ioan Ungureanu, unul dintre cei cinci acţionari ai Clubului de Fotbal „Oţelul” Galaţi. În acest scop, ”fotbaliatorul” Marius Stan a invitat doar presa obedientă lui și partidelor care îl susțin. Pătruns de importanța statutului său de președinte de club, de parcă toată lumea s-ar prăbuși în lipsa fotbalului, St
Sorin Țiței
3121 0
Consilierii judeţeni ai Uniunii Social Liberale au ţinut morţiş ca şi în ultima şedinţă a forului deliberativ judeţean, din actualul mandat, să se facă de râs. Aleşii PSD, PNL şi PC şi-au bătut joc şi au reuşit să umilească, la propriu, mai mulţi consilieri judeţeni propuşi de preşedintele Eugen Chebac spre a primi diplome de onoare pentru activitatea şi implicarea în dezvoltarea Galaţiului. La comanda şefilor de partide ai PSD şi PNL, consilierii jude
Corina Dobre
3519 0
Candidaţii pentru fotoliul de edil-şef al Galaţiului nu sunt pe placul lui Dumitru Nicolae. Primarul în exerciţiu a criticat, ieri, atitudinea din campania electorală a candidaţilor care tânjesc la scaunul său, acuzându-i că încearcă să iasă câştigători prin găinării şi nicidecum cu ajutorul capacităţilor intelectuale. „În această campanie, spre deosebire de cele din alte oraşe, se foloseşte multă murdărie. Fiecare începe să latre şi să îi muşte
Corina Dobre
3121 0
Probleme în paradisul Partidului Naţional Liberal. Ministrul Administraţiei, deputatul Victor Paul Dobre, şi-a ieşit din pepeni, în urmă cu câteva zile, la sediul partidului, şi s-a luat la harţă cu Marius Stan. Surse din interiorul PNL Galaţi ne-au spus că preşedintele formaţiunii politice a fost enervat la culme de atitudinea sfidătoare şi arogantă a candidatului USL pentru Primărie, care şi-a făcut o obişnuinţă din a da comenzi la partid şi a avea preten
Corina Dobre
4754 0
Ministrul delegat al Administraţiei, deputatul Victor Paul Dobre, îi face cadou viceprimarului liberal Mircea Răzvan Cristea fotoliul de director general al Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos (AFDJ) Galaţi. Pentru că nu s-a remarcat prin profesionalism sau ca promotor al unor proiecte care să revigoreze Galaţiul, în cele două mandate de viceprimar, preşedintele liberalilor gălăţeni a decis că Mircea Răzvan Cristea, în viziunea sa, îndeplineşte condiţiile p
Corina Dobre
3445 0
Parlamentarii gălăţeni aflaţi în Opoziţie contestă legea votului uninominal promovată de către Guvernul Ponta. Deputatul Mircea Toader, preşedintele PDL Galaţi, a declarat că Opoziţia va ataca, la Curtea Constituţională, proiectul de lege iniţiat de USL. „După procedură, în Senat, după ce se va reuni săptămâna viitoare, în şedinţa de plen, va fi comunicat termenul în care poate fi atacată la Curte, cinci zile, iar pe datele pe care le avem, luni sau mar
Corina Dobre
2835 0
Echipa de campanie a candidatului USL la Primăria Galați, liberalul Marius Stan, se autodepășește în mesaje subliminale care îl pun într-o imagine ”veselă” pe aspirantul la fotoliul de primar. La începutul săptămânii în curs, staff-ul a produs o invitație la teatru din al cărui mesaj reiese că liberalul Marius Stan se califică în competiția politică doar ca ”încurcă lume”. Consilierii de imagine au evidențiat, pe cartonul ce ținea loc de invitație,
Sorin Țiței
3459 0
Cele mai citite:
- DIICOT și Poliția Galați - complice în traficarea copiilor instuționalizați cu șefa pesedistă a DGASPC
- Profitul firmei pesediste NAVROM Bac SRL - motivul pentru care Galațiul nu are pod peste Dunăre
- Scrisoare deschisă a unui medic din SUA către conducerea Spitalului Județean de Urgență Galați
- Țeparii de la Plaja Dunărea au înlocuit aqua park-ul cu două concerte de adormit revolta gălățenilor
- Managerul Spitalului de Boli Infecțioase își ostilizează personalul cu pierderi salariale în plină pandemie
- Judecătoarea șantajabilă Mariana Ghena este susținută să ajungă președinta Consiliului Superior al Magistraturii
- Șefii Poliției Locale ascund violența în trafic a beizadelei Cristofor Durbacă de frica bătrânului politruk ALDE
- Petrică Hahui – noul șef al Poliției Locale Galați – va trebui să ne apere de clanul Hahui
- Gălățeni – protejați-vă singuri de Covid că sistemul medical este un buboi politic care stă să plesnească
- Fratele președintei ÎCCJ și fratele ministrului de Interne au încăput în aceeași firmă de pază la Galați