Ministrul delegat al Administraţiei, deputatul Victor Paul Dobre, îi face cadou viceprimarului liberal Mircea Răzvan Cristea fotoliul de director general al Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos (AFDJ) Galaţi. Pentru că nu s-a remarcat prin profesionalism sau ca promotor al unor proiecte care să revigoreze Galaţiul, în cele două mandate de viceprimar, preşedintele liberalilor gălăţeni a decis că Mircea Răzvan Cristea, în viziunea sa, îndeplineşte condiţiile pentru a fi numit în fruntea AFDJ Galaţi. Liberalul, care şi-a uimit colegii din Primărie prin prezentarea (de multe ori) la serviciu după orele prânzului şi nicidecum la program - în cei opt ani de zile pe care i-a petrecut la conducerea municipalităţii - va veghea ca navigaţia pe Dunăre (la care „se pricepe” de minune) să se desfăşoare în cele mai bune condiţii. Liberalul Mircea Răzvan Cristea îi va lua locul democrat-liberalului Florin Uzumtoma, în timp ce scaunul de director adjunct al AFDJ va reveni, conform negocierilor din interiorul USL, unui social-democrat. PSD-istul, care deocamdată „nu a fost bătut în cuie”, va prelua ştafeta de la democrat-liberalul Alexandros Galiaţatos. În timp ce şefia AFDJ a revenit Partidului Naţional Liberal, conducerea Administraţiei Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galaţi a fost adjudecată de Partidul Social Democrat, susţin surse din interiorul Uniunii Social Liberale. Aceleaşi persoane ne-au spus că Mircea Răzvan Cristea face mătănii pentru ca Marius Stan să câştige Primăria. Şi nu pentru că viceprimarului îi este drag colegul său de partid, ci pentru că protejatul lui Dobre îl aşteaptă pe Stan de mai mult timp la cotitură, pentru a-i pune beţe în roate.
Corina Dobre