Marius Necula este, de departe, cel mai tupeist dintre candidaţii pentru fotoliul de edil-şef al Galaţiului. Democrat-liberalul a trecut de la legume, medicamente, analize gratuite pentru pensionari şi asigurări de sănătate, la cardul „Om Bun” pentru locuinţe. Candidatul Alianţei Pentru Progres (APP) le promite, de această dată, tinerilor cu vârste de până în 35 de ani, nu mai puţin de 5.000 de locuinţe, pe care le va construi, spune acesta, în primii doi ani de mandat. Senatorul a bombardat cutiile poştale ale gălăţenilor cu o scrisoare lacrimogenă, la care a ataşat şi cardul pentru locuinţă „Om Bun” (vezi foto), unde naivii îşi completează datele personale, aderând astfel în echipa darnicului om politic Marius Necula. Senatorul democrat-liberal îşi permite luxul, conform scrisorii, de a le garanta tinerilor mii de locuinţe încă din primul an de mandat, încurajat de sondajele de opinie care circulă în mediul politic gălăţean. Şi asta pentru că Marius Necula are 100% şanse să nu ajungă primar, în condiţiile în care gradul de încredere al populaţiei în parlamentar, care se face că luptă pentru a ajunge primar, se situează - conform celor mai optimiste sondaje de opinie - la 10%. În aceste condiţii, favorabile lui Necula, care îşi face campanie electorală pentru Parlamentare, de fapt, şi nicidecum pentru Locale, electoratul tânăr nu va avea de ce să îl tragă la răspundere pe democrat-liberal. Şi asta pentru că parlamentarul nu va ajunge nicidecum primar. Omul Bun al Galaţiului îşi permite, astfel, luxul de a promite orice. Inclusiv a minţi, în scrisorea aruncată în cutiile poştale, că „Votul tău îţi va aduce locuinţa la care speri!”. De parcă, la ieşirea din secţia de votare, tânărul gălăţean se va pricopsi cu cheia de la apartamentul mult visat.
Corina Dobre