Gălăţenii au ales notorietatea, în detrimentul profesionalismului ori competenţei. Conform rezultatelor scrutinului din 10 iunie, locuitorii de la malul Dunării şi-au dorit marionetele lui Dan Nica, Victor Paul Dobre și Eugen Durbacă, personaje care s-au aflat, ani în şir, la conducerea Galaţiului.
Marius Stan - câştigător cu 48,7%
Liberalul Marius Stan este oficial primarul municipiului Galaţi, a comunicat Biroul Electoral Municipal. Potrivit datelor BEM, Stan a fost ales cu 59.614 de voturi, înregistrând un scor 48,7%. Candidatul independent Nicuşor Ciumacenco a însumat 34.604 de voturi, obţinând 28,2%. Locul trei a fost adjudecat de către Constantin Ene, candidatul PP-DD (11.511 voturi) – 9,4%, în timp ce candidatul APP, senatorul Marius Necula a fost votat de doar 8.446, obţinând un scor electoral de 6,9%. Asta, în condiţiile în care Necula se lăuda, în campanie, cu un preamărit loc doi, după adoratul său Marius Stan. Parlamentarul a reuşit, astfel, să mai bifeze un eşec politic. De altfel, în PDL Galaţi se ia în calcul, deja, sancţionarea pierzătorului, care a scos un scor cu mult sub cel al partidului, la nivel de municipiu. Conform BEM, USL obţine 19 consilieri locali, PP-DD – 5, iar APP – 3.
Bacalbaşa s-a maimuţărit până a ajuns şef peste judeţ
Doctorul bufon Nicolae Bacalbaşa a demonstrat, unei ţări întregi, că nu este nevoie să ştii să faci administraţie, dacă, în schimb, o faci pe clovnul la tv. Notorietatea, pe care a obţinut-o ca urmare a omniprezenţei sale în cadrul ştirilor sângeroase ori în emisiunile de diverstisment, i-a adus un mandat de preşedinte al Consiliului Judeţului Galaţi. Conform unor surse din mediul politic, la nivelul judeţului Galaţi, în 275 de secţii din cele 433, USL înregistrează 58,12%, în timp ce APP deţine 19,66% din voturile valabil exprimate. PP-DD, surpriza acestui scrutin electoral, se bucură de 12,17%.
PDL a pierdut frâiele la Tecuci
USL a câştigat şi Primăria Tecuci. Liberalul Daniel Ţuchel a obţinut peste 30% din voturile valabil exprimate, în timp ce democrat-liberalul Eduard Finkelstain a înfrânt, cu 26,91%. Pe locul trei se situează vestitul candidat al Partidului Verde, Vasile Dănăilă Pazvante – 6,41%.
Corina Dobre