Consiliul Judeţului Galaţi s-a transformat într-un adevărat câmp de execuţie, după ce social-democraţii au câştigat fotoliul de preşedinte al instituţiei. Manevrat din umbră de senatorul PSD Gheorghe Saghian (mâna dreaptă a ministrului Dan Nica), noul şef peste judeţ, doctorul-bufon Nicolae Bacalbaşa, îi terorizează la propriu pe funcţionarii publici din cadrul instituţiei. Bacalbaşa nu a renunţat, nici după 22 de ani, la practicile comuniste de intimidare, astfel că PSD-istul se comportă cu angajaţii CJ precum un miliţian din perioada de dictatură Ceauşistă. Surse din rândul angajaţilor Consiliului Judeţului ne-au spus că social-democratul a instituit tehnica notelor informative, practicate în perioada comunistă, astfel că funcţionarii care ocupă posturi de conducere sunt obligaţi să dea nenumărate note explicative marelui dictator peste judeţ, în legătură cu orice fac sau orice dispoziţii dau în calitate de şefi. De asemenea, mai multe persoane din cadrul CJ s-au trezit, peste noapte, că li s-au „confiscat” sarcinile de serviciu şi nu mai au atribuţii pe posturile pe care le ocupă. Ba mai mult, social-democraţii au ameninţat o serie de angajaţi ai instituţiei că dacă nu se supun noilor reguli, vor fi daţi afară şi înlocuiţi cu membri ai PSD, PNL ori PC, noua conducere ţinând o adevărată pledoarie despre „forţa celor trei partide de la Putere”.
Corina Dobre