Interviu cu medicul chirurg Paul Ichim, senator din partea PNL, despre activitatea sa din Parlamentul României.
Reporter: Aproape de final de mandat am constatat: sunteţi cel mai puţin costisitor parlamentar de Galaţi, nu aţi fost turist pe bani publici şi aveţi cea mai bună activitate şi prezenţă în Parlament, dintre senatori.
Paul Ichim: Cinstit, m-am uitat, la începutul mandatului, pe documentele care consemnau câţi bani se dau pe chirie. Mi-am zis că nu are nicio raţiune, nu este deloc rentabil pentru stat, şi nici rezonabil să se plătească o sumă exorbitantă pentru o chirie la hotel, în condiţiile în care închirierea unui apartament te ajunge mult mai ieftin. Nu ştiam, iniţial, care este diferenţa de preţ. Am constatat, apoi, că o chirie la hotel este de 8.000-9.000 de lei, în timp ce una la un apartament este de 2.000-3.000 de lei. Am întrebat: <<măi, fraţilor, dar când aţi făcut un hotel în curtea Parlamentului, nu v-aţi gândit că aveţi atâta piaţă liberă în Bucureşti? De ce nu aţi dat apartamente să închirieze? >>. Unii colegi au ales apartamentele, alţii hotelul, spunând că au mai mult confort. Este vorba despre economie, aici. Eu nu am fost plecat. Comisia de Sănătate nu a prea avut ieşiri în afară. Nu am avut de ce să mă duc. De altfel, fac parte dintr-o comisie care nu prea are programate ieşiri, atât de des. Şi de ce să mă duc afară? Doar de dragul de a mă plimba? Este adevărat că sunt anumite acţiuni la care este nevoie să participi, este nevoie ca România să aibă reprezentanţi. Nu a fost cazul. Medicii din Parlament sunt prezenţi. Noi ne-am obişnuit cu acest lucru, prin natura profesiei. Ne raportăm la reflexul Pavlov – „Nu salivăm, ci ne prezentăm”. În primul an, nu am ştiut ce să fac. Mi-am prezentat o iniţiativă de unul singur şi am aflat apoi că am fost un mare fazan. Este bine să ai un lobi şi colegi pe care ţi-i mobilizezi, co-iniţiatori lângă tine. Este bine să acoperi tot spectrul, ca să ai o şansă de a ieşi. Trebuie să prezinţi iniţiativa legislativă tuturor grupurilor parlamentare şi să semneze alături de tine. În majoritatea cazurilor, am mers pe parte de sănătate.
R: Sunteţi un parlamentar atipic. Campanii electorale fără băi de mulţime ori pomeni electorale nu se prea practică în politica românească.
P.I.: Lumea trebuie să afle că vei candida. Am ceva notorietate, consider că sunt destui care mă cunosc, aşa că nu trebuie să mă scufund prin pieţe şi oboare. De altfel, nici nu sunt acest gen de om. O să fac şi eu trecerea asta, voi merge din uşă în uşă, mă voi prezenta în faţa oamenilor. Mă uitam la alţii că îşi încep campania electorală dând sarmale la oameni. Mi se pare un lucru păcătos să profiţi de oameni necăjiţi, să faci un asemenea lucru. Mai degrabă mă bat ca acei oameni să nu se bucure la sarmaua mea. Vor fi destui care vor miza pe mici, sarmale, mămăligă. Sunt şi oameni care se bucură la treaba asta. Noi suntem o naţie care sărbătorim tot felul de pomeni, de colive. Asta e încetăţenită la noi. Mă frământă foarte tare afişajul indecent. Trebuie găsită, cumva, o cale de mijloc. Într-o perioadă în care populaţia o duce foarte greu, este strâmtorată, să scufunzi oraşul în tot felul de chestii scumpe, care, ulterior, devin gunoi, nu este în regulă. Este adevărat că oamenii trebuie să te vadă, dar trebuie găsită o linie de mijloc între o expunere extrem de costisitoare şi o populaţie scufundată în sărăcie. Nici non-expunerea nu e bună, dar nici expunerea indecentă nu este în regulă. Mă gândesc să găsesc o cale de mijloc. Adevărul este că nu dispun de cine ştie ce bani, oamenii care mă susţin nu mai au aceleaşi posibilităţi financiare precum altădată, nu mă lăfăi, pentru că nu sunt susţinut de manelişti. Cea mai ieftină campanie este din om în om. O să ies la bătaie şi o să le spun: <<dacă vă place de mine - foarte bine, dacă nu - asta este>>.
R: Ce nemulţumiri aveţi în legătură cu modul de a face politică al demnitarilor români?
P.I.: Spuneam că de când mama m-a făcut, nu am pierdut timpul în halul ăsta. Am avut perioade în care am rămas năucit de cum se poate pierde timpul. Eu am fost şi un tip practic. La noi, vii şi faci. Nu stai. Vine omul la tine, are nevoie de tine, iar tu începi să lucrezi. Nu stai să te învârţi în jurul lui, să faci balet. După o astfel de activitate, vii şi vezi cum se bate apa-n piuă în Parlament. Recunosc că noi, doctorii, ne uitam unii la alţii, făceam feţe-feţe. Chiar le spuneam unora că dacă noi am profesa pierzând timpul, ca aici, atunci nu ar mai avea cine să ne voteze. Am avut şi momente crâncene, de groază. Nu pot uita când acel om s-a aruncat de la balcon. Cât sunt eu de obişnuit cu morţii, cu tot felul de lucruri, să vezi un om care încearcă să îşi ia viaţa, în faţa ta, este îngrozitor. A fost şocant. Am avut şi strigăte, hiuduieli de tip stadion. Plecam din faţa televizorului om normal, obişnuit, şi ajungeam în Parlament unde erau strigături, o atmosferă de stadion. Mă gândesc, totuşi, că ar trebui să ai ceva pretenţii, ar trebui să fii alt fel. Mă gândesc la afirmaţia potrivit căreia Parlamentul este oglinda societăţii. Este dezarmant să vezi astfel de manifestări de la nişte oameni care sunt reprezentanţi ai societăţii. Eu nu am înţeles nici la ora actuală statul la negocieri, răfuielile astea de tip „eu sunt la putere şi fac aşa de-al dracu”. Ne aşezăm la masă şi găsim soluţii. Azi eu sunt la putere, dar mâine vei fi tu. Hai să facem o treabă cu bătaie lungă, să continuăm proiectele, obiectivele. Probabil sunt un tip mai idealist... De-aia am ajuns unde am ajuns. Pentru că noi nu am avut nicio strategie cu fir continuu, upgradat de genialitatea celor care urmează. Ca să-ţi dai seama cât de prost eşti, tot trebuie să ai o minimă inteligenţă. Cred că aştia nici prostia nu o măsoară, nu-şi dau seama de ea. Dacă eşti un tip pragmatic, sesizezi că un altul vine cu o idee bună. Trebuie să fii bătut în cap ca să nu ţii cont de ea. Aici, nu-şi are rost orgoliul. Eventual, îţi pui întrebarea de ce nu ţi-a venit ţie ideea respectivă.
R: Ce aţi învăţat din politică?
P.I.: Intrasem în al patrulea mandat de consilier judeţean şi am avut o ieşire mai zdravănă la Bruxelles. Acolo, am fost la o comisie cu energia, unde a venit şi un italian. Ne-a făcut o prezentare a unei probleme. De atunci, mi-a rămas întipărit un lucru. Omul zicea că trebuie, în societate, când vrei să faci ceva nou, să prezinţi bine, să te ţii de acea problemă, până se constituie în populaţie masa critică. În sensul în care există un număr suficient de oameni care îţi acceptă ideea şi te susţin. Asta am asociat-o cu afirmaţia cuiva că în politică trebuie să ai răbdare. Masa critică nu se face de pe o zi pe alta. Am învăţat că dacă ai răbdare şi suporţi orgoliile, personalitatea fiecăruia şi te baţi pentru o idee, reuşeşti. Dar e o luptă precum sentimentul acela de mers pe patinoar cu tălpile goale. Am învăţat că în politică trebuie să ai răbdare.
R: Cu răbdare, aţi reuşit, în final, să înfiinţaţi Centrul de Kinetoterapie din cadrul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport a Universităţii „Dunărea de Jos”.
P.I.: Ăsta este un exemplu de masă critică. Aceasta a fost prima iniţiativă legislativă pe care am lansat-o de unul singur. Legea a fost făcută de un jurist, nu vă închipuiţi că Ichim ştie şi drept şi aşa mai departe. Am constatat că kinetoterapeuţii, oameni foarte căutaţi afară, care lucrează în centre de recuperare sportivă, în centre de întreţinere, dar şi la domiciliu, mai ales la persoane vârstnice – că ăia au grijă de vârstnici, în timp ce noi îi aruncăm în spitale să crape aici, că nu avem loc acasă – nu au unde face practică. Lumea medicală nu este pregătită pentru mileniul III. Spitalul Judeţean a rămas undeva în anul 1972. Ne-am trezit că studenţii că nu au unde face practică. Era un deficit de aparatură crâncenă. După ce am studiat tot felul de cărţi, broşuri, mi-am dat seama de ce fel de tip de aparatură este nevoie. Am zis să facem acest proiect pentru cel puţin două segmente populaţionale. Am mers la vechea conducere a universităţii, am prezentat programul. Am pornit cu vechea conducere şi am continuat cu cea nouă, care a înţeles foarte bine utilitatea acestuia şi ne-a sprijinit. Împreună cu domnul profesor Dragu am investit foarte mult timp în acest proiect. Noi nu am mai avut concedii. Am făcut şi un parc acolo, de fitness urban. Vrem să îi arătăm asta şi primarului. Am scos serviciul şi către populaţie. Dimineaţa, centrul este destinat studenţilor, pentru practică, iar după-amiaza este destinat populaţiei. Poate chiar de anul viitor, vom avea o sală reamenajată, în care se vor face sporturi de contact, gimnastică, vom avea bazin de înot şi de recuperare. Vrem să facem şi ghiduri practice pentru kinetoterapeuţi. Am discutat cu mai multe facultăţi din ţară în legătură cu acest subiect. Am avut nopţi în care mă gândeam <<oare ne va ieşi proiectul? Dacă nu iese, oamenii ne vor arăta cu degetul, e vorba de bani publici>>. Dar totul a fost bine.
R: Unul dintre contracandidaţii dumneavoastră, în Colegiul 3 Senat, va fi chiar un fost coleg din PNL: Mihai Capră. Va fi o campanie dificilă?
P.I.: Eu cu omul ăsta nu am nicio problemă. Nu pot să-mi imaginez că l-aş ataca. Chiar am o relaţie mai mult decât elegantă cu acest om, mai mult decât decentă. Ar fi culmea să îl înjur. Este destul de păcătos să îl am contracandidat. Dacă ne-am întâlni pe stradă, în campanie, lumea cu siguranţă nu ne-ar înţelege atitudinea. Ne vom bate în idei, în strategie. O să fie o situaţie păcătoasă. Noi am cam vulgarizat totul, sunt sătul până peste cap de ştiri negative, sângeroase. E un segment destul de mare care trăieşte din bârfa asta. Ar fi culmea să fim văzuţi spurcându-ne. Lumea trebuie să înveţe că există şi bun simţ, educaţie. O să ne întâlnim pe stradă, o să ne dăm mâna, ne urăm succes, lumea se va uita chiorâş şi va spune că am înnebunit.
Corina Dobre
