Fostului viceprimar Mircea Răzvan Cristea – cel mai leneş dintre politrucii aflaţi la vârful administraţiei locale în legislaturile 2004-2008 şi 2008-2012 – îi prieşte de minune să dea comandă din fotoliul de director general al Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos. Liberalul, aflat la conducerea uneia dintre cele mai scumpe instituţii din oraş, recunoscută drept un bun alimentator al puşculiţelor de partid, se antrenează să devină cârciumar cu acte în regulă. În ciuda declaraţiei sale de avere (cam sărăcăcioasă) postată pe site-ul AFDJ Galaţi, protejatul preşedintelui PNL - deputatul Victor Paul Dobre, îşi va deschide un local „de fiţe” chiar în buricul târgului, la Romarta Veche, spațiul comercial de lângă sediul PSD. Cârciuma lui Mircea Răzvan Cristea va fi inaugurată pe „moaştele” librăriei „Diverta”, conform tradiţiei din oraşul de la Mila 80, care spune că librăriile trebuie să fie transformate, neapărat, în sedii de partid, cazinouri ori cârciumi de lux. Surse din mediul politic ne-au spus că Mircea Răzvan Cristea se pregăteşte să dea lovitura pe piaţa serviciilor din Galaţi cu o cârciumă exclusivistă, în care, însă, colegul său de partid, primarul Marius Stan, cel mai probabil, nu va călca.
Soţia edilului-şef se pregăteşte să devină proprietara unei cafenele
Liberalul Mircea Răzvan Cristea nu este obligat să facă eforturi considerabile să îl suporte pe Marius Stan în partid, dar, mai nou, indirect, cei doi liberali vor fi adversari şi în afaceri. Surse din politică ne-au spus că soţia edilului-şef al municipiului Galaţi se pregăteşte să devină proprietara unei cafenele. Aceasta va fi situată în clădirea impunătoare din Centru, ce aparţine comunităţii elene, acolo unde şi fostul liberal Alexandros Galiaţatos (actual membru PDL) are deschisă cafeneaua „Olympos”.
Corina Dobre