Chiar dacă noul hobby al PSD-istului Nicolae Bacalbaşa – turismul pe bani publici – îl obligă să chiulească zile în şir de la serviciu, preşedintele Consiliului Judeţului Galaţi îşi găseşte întotdeauna timp, la întoarcere, să hărţuiască şi să terorizeze funcţionarii incomozi din cadrul instituţiei pe care o conduce. După ce le-a confiscat telefoanele şi maşinile de serviciu angajaţilor aflaţi în dizgraţie (pe motiv că şi-au făcut datoria şi în timpul mandatului lui Eugen Chebac), Bacalbaşa a trecut la o altă formă de intimidare a celor de care vrea să se descotorosească. Preşedintele Consiliului Judeţului Galaţi a transformat, mai nou, Comisia de Disciplină din cadrul instituţiei în instrument de hărţuire a funcţionarilor. Surse din cadrul CJ ne-au spus că, la comanda noului şef peste judeţ, Comisia de Disciplină anchetează, în prezent, nu mai puţin de opt persoane ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul instituţiei. „Insuportabilii” funcţionari publici, anchetaţi de către cei trei membri ai Comisiei, provin din departamente precum Drumuri şi Poduri, Investiţii, Financiar ori Juridic, iar unii dintre aceştia au chiar mai mult de două dosare „fabricate”, în scopul de a fi anchetaţi. Surse din administraţie spun că deşi documentele pe care Comisia de Disciplină trebuie să le verifice nu au temei legal – anumite dosare trimise către Poliţie întorcându-se în instituţie tocmai din acest motiv – acoliţii lui Bacalbaşa sunt obligaţi să continuie cercetările, ba mai mult, să propună sancţiuni pe care preşedintele de judeţ să le şi aprobe, în final.
Printre „răufăcătorii” inventaţi la comandă politică se numără şi fostul director adjunct al Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, Aurelia Bogatu-Matei, al cărei dosar a fost dezbătut în cadrul Comisiei de Disciplină pentru ca, în final, să se constate că aceasta este „curată”.
Lucean Mihalcea – pe făraşul turistului Bacalbaşa
Unul dintre directorii de care Bacalbaşa încearcă să scape încă de la preluarea conducerii CJ este Lucean Mihalcea, şeful Direcţiei Financiare din cadrul instituţiei. Recunoscut drept unul dintre cei mai bine pregătiţi funcţionari din cadrul Consiliului Judeţului (în trecut fiind dorit şi la conducerea Curţii de Conturi), „incomodul” Lucean Mihalcea a reuşit să îi facă faţă cu brio preşedintelui de judeţ. Pentru că nu este posesorul unui dosar comandat, Mihalcea a primit nenumărate oferte de a părăsi, de bunăvoie şi nesilit de nimeni, instituţia. Refuzul acestuia îl scoate, însă, din sărite pe şeful CJ. Surse din administraţia locală susţin că în locul lui Lucean Mihalcea ar putea veni consilierul judeţean Viorica Sandu, directorul economic al Administraţiei Pieţelor. Este greu de crezut, însă, că PSD-ista ar putea renunţa la un salariu anual de peste 100.000 lei, pe care îl încasează de la Pieţe, pentru unul de aproximativ 43.000 de lei, pe care l-ar primi de la Consiliul Judeţului.
Corina Dobre