PSD a apelat la un fost puşcăriaş pentru a-i face campanie electorală, în comuna Schela, deputatului Viorel Ştefan – candidat din partea USL în Colegiul 4 din judeţul Galaţi, pentru al cincilea mandat de parlamentar. Proaspăt eliberat din Penitenciarul Brăila, fostul primar din partea PSD al comunei, Iacov Bărceanu, condamnat la patru ani şi jumătate pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, nu a putut să stea departe de scena politică. De altfel, în ciuda reputaţiei pătate, nici PSD-iştii nu au ezitat să îl transforme pe fostul deţinut într-un militant activ în campania electorală pentru parlamentare. Surse din mediul politic ne-au spus că fostul edil-şef este nelipsit de la porţile locuitorilor comunei Schela, pe care încearcă să-i convingă că deputatul social-democrat merită şi al cincilea mandat de parlamentar. De altfel, potrivit acestora, Iacov Bărceanu a participat şi la o serie de întruniri electorale, organizate de către echipele angrenate în campania electorală a deputatului Viorel Ştefan. Purtătorul de cuvânt al PSD Galaţi, Claudiu Brînzan, a refuzat să comenteze pe marginea acestui subiect: „Nu am cunoştinţă de aşa ceva. Nu ştiu despre acest subiect. Nu cunosc, nu comentez”.
Fostul primar al comunei Schela a fost condamnat, în iulie 2010, la patru ani şi jumătate de închisoare pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. Pe data de 30 octombrie a acestui an, însă, Iacov Bărceanu a fost eliberat condiţionat. Fostul primar al comunei Schela a fost găsit vinovat, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de prejudicierea AJOFM Galaţi cu circa 300.000 de lei, prin angajarea fictivă a 120 de persoane, în anul 2004, la firma pe care o administra. Paradoxal, societatea lui Iacov Bărceanu a fost premiată, în acelaşi an, de Camera de Comerţ, fiind desemnată drept cea mai profitabilă societate comercială din ţară.
Corina Dobre