Deși cu o lună în urmă se băteau cu pumnul in piept că nu vor majora taxele și impozitele, USL-iștii din Consiliul Local au votat cu seninătate și fără nicio jenă proiectul de hotărâre ce prevede mărirea taxelor și impozitelor pentru 2013. Prețul cerut de cele trei partide componente ale USL primarului Marius Stan, pentru votul privind mărirea taxelor și impozitelor, a fost menținerea directorilor corupți din Primărie. Marius Stan a invocat faptul că este vorba doar indexarea cu rata inflaţiei, însă, taxele și impozitele cresc cu 3,98 la sută. De pildă, dacă pentru un apartament de 50 mp, în zona B, construit în anii ’80, se plătea 116 lei, acum se mai adaugă 4,4 lei. Taxa de habitat va creşte la 55 de lei pe an, iar cea de ecarisaj la 3 lei pe an. Creşte chiar şi taxa pentru căsătoria civilă, de la 72 de lei la 75 de lei, iar pentru cununiile după ora 19.00, taxa creşte de la 720 la 749 de lei.
Minciuni electorale marca PSD
Primii care s-au lansat în declarații minicinoase sunt pesediștii. Prin vocea purtătorului de cuvânt Claudiu Brânzan. Social-democrații au trimis un comunicat de presă în care susțineau cu tărie că: „toţi membrii grupurilor de consilieri locali sau judeţeni ai PSD Galaţi să nu susţină şi să voteze împotriva oricărei iniţiative de majorare a taxelor şi impozitelor locale pe anul 2013, pentru toţi locuitorii municipiului şi judeţului Galaţi”. Chipurile, decizia este motivată de „situaţia economică grea pe care o traversează gălăţenii, de dificultăţile întâmpinate de aceştia în a-şi plăti diversele obligaţii atât către instituţiile statului, administraţii locale sau bănci. Această hotărâre, pe care toţi consilierii locali sau judeţeni ai PSD Galaţi vor trebui să o respecte, va fi menţinută pe toată perioada crizei economico-financiare pe care o traversează România. Cât timp guvernarea ţării va fi asigurată de USL, locuitorii judeţului Galaţi pot fi siguri că nu vor plăti nici un leu în plus pentru taxele şi impozitele locale”, se precizează în comunicatul de presă.
Împotriva majorării taxelor și impozitelor locale s-a declarat și președintele PNL Galați, Victor Paul Dobre, afirmând că, dacă în cadrul USL s-ar pune în discuţie majorarea taxelor şi impozitelor locale pentru anul 2013, personal ar fi împotrivă. „Majorarea taxelor şi impozitelor locale ar crea autorităţilor publice locale dificultăţi în colectarea lor, în contextul actualei situaţii economice, în care populaţia face eforturi pentru achitarea actualelor dări la stat”, a mai spus Dobre.
Adrian Iftimie