Democrat-liberalul Viorel Trif – în atenţia Poliţiei după ce şi-a făcut campanie  electorală în școală

   Democrat-liberalul Viorel Trif, candidatul ARD pentru un mandat de deputat în Colegiul 9 din municipiul Galaţi, a ajuns în vizorul poliţiştilor gălăţeni, după ce şi-a făcut campanie electorală într-o unitate de învăţământ din cartierul Micro 40. De Sf. Nicolae, aspirantul la un fotoliu de parlamentar a împărţit câteva zeci de pixuri şi ghiozdane, în care se aflau calendare şi pliante inscripţionate cu sigla ARD, mai multor elevi, din clasele V-VI, ai Şcolii nr. 18, situată în colegiul în care directorul ANRSC Galaţi candidează. „În baza sesizării, la faţa locului s-au deplasat cu operativitate poliţişti de investigaţii criminale şi de ordine şi siguranţă publică, care, în urma primelor verificări efectuate, au stabilit că în ziua de 5 decembrie, un fost cadru didactic al unităţii de învăţământ a contactat un profesor al şcolii, cu scopul de a oferi elevilor dulciuri cu ocazia Sărbătorii Sf. Nicolae. A doua zi, fostul cadru didactic, însoţit de un candidat la alegerile generale, au venit la unitatea şcolară respectivă şi au distribuit, la 25 elevi, ghiozdane în care se aflau două pixuri, trei calendare şi un pliant, toate purtând sigla unei formaţiuni politice”, a declarat Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi. Aceasta a precizat că, în acest moment, poliţiştii, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de promisiune, oferire sau dare de bani ori alte foloase, în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze un anumit candidat.

 

   Rechizitele nu au depăşit suma stabilită de lege

   Viorel Trif susţine că nu a avut intenţia de a-şi face propagandă electorală în unitatea de învăţământ. Candidatul ARD ne-a declarat că iniţiativa de a oferi câtorva zeci de copii rechizite a venit ca urmare a unor discuţii pe care acesta le-a avut cu o serie de părinţi cu situaţie materială precară. „Nu am vrut decât să le ofer copiilor, de Moş Nicolae, nişte rechizite. Am aflat că la şcoala respectivă studiază mai mulţi copii nevoiaşi. Trebuia să împart cadourile la ora 12.00, în afara şcolii, dar eu am întârziat pentru că am trecut, mai întâi, pe la Biserica Sf. Mina, unde m-am împărtăşit. Era frig afară, astfel că elevii m-au aşteptat în clasă. Mi s-a spus că sunt mici şi nu pot să stea în frig, afară, mi s-a sugerat să le ofer înăuntru, aşa că am mers într-o sală şi le-am oferit acolo. Nu a fost nimic premeditat. Oricum, ca valoare, nu au depăşit suma stabilită prin lege, adică 10 lei”, ne-a spus Trif.

   Corina Dobre