Doctorul Aurel Nechita, sforarul din medicina gălăţeană, este în culmea depresiei întrucât, mai bine de o lună, a salivat degeaba pe la colţuri. După ce s-a recomandat în Colegiul 9, acolo unde a câştigat un mandat de deputat, sau la şuetele cu prietenii, drept viitorul ministru al Sănătăţii, decanul Facultăţii de Medicină a primit, în aceste zile, o lovitură cruntă pentru orgoliul său. Partidul Social Democrat nu l-a luat în calcul pentru niciunul dintre cele 11 ministere pe care le-a adjudecat, în urma negocierilor din interiorul USL. Surse din mediul politic ne-au spus că preşedintele Colegiului Medicilor din Galaţi a bătut, nu cu mult timp în urmă, drumul Bucureştiului, pentru a-şi asigura o funcţie într-unul dintre ministerele Guvernului Ponta II. Vizita în Capitală nu i-a adus însă beneficii social-democratului, astfel că, astăzi, deputatul Aurel Nechita nu se poate mândri, în plan politic, decât cu certificatul doveditor al statutului de parlamentar. Obişnuit să acapareze cele mai importante funcţii din medicina gălăţeană, doctorul Aurel Nechita nu se poate împăca cu ideea că, în viitorul Legislativ, social-democratul ar putea să rămână un simplu parlamentar.
„Tăticul” Felix şi-ar fi dorit, de Crăciun, un minister pentru „fiul” Ciucă
Nici deputatului Bogdan Ciucă, purtătorul de cuvânt al PC Galaţi, nu i-a surâs norocul în luna cadourilor, în ceea ce priveşte preluarea unui portofoliu în viitorul Cabinet. În ciuda insistenţelor lui Dan Voiculescu – preşedintele PC la nivel naţional, portofoliul Ministerului Justiţiei nu-i va fi atribuit deputatului de Galaţi Bogdan Ciucă. Ba mai mult, conform scenariilor care circulă în pres[, numele parlamentarului gălăţean nu este vehiculat pentru preluarea niciunui minister. Informaţia potrivit căreia Dan Voiculescu şi-ar fi dorit impunerea lui Bogdan Ciucă în fruntea unuia dintre ministere ne-a fost confirmată, voalat, şi de către deputat: „Personal, nu sunt interesat de funcţii în minister. Am primit propunere pentru portofoliu în Guvern, dar nu sunt interesat. Nu am discutat concret pe un anumit portofoliu. Au fost discuţii în cadrul partidului, dar am refuzat. Vreau să mă ocup de activitatea mea de parlamentar”, ne-a declarat Bogdan Ciucă.
Singurul parlamentar de Galaţi care va face parte din Cabinetul de miniştri ai lui Victor Ponta este liderul PSD, Dan Nica. Conform scenariilor, Nica îşi va continua activitatea în fruntea Ministerului Comunicaţiilor.
Corina Dobre