Colegiul Medicilor şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Ap. Andrei”, instituţii recunoscute şi etichetate de către cadrele medicale gălăţene ca fiind sub dominaţia social-democraţilor, au fost „binecuvântate” de PSD cu noi şefi. După ce a fost silită, miercuri dimineaţă, să-şi depună demisia din funcţia de manager al Spitalului Judeţean, doctorul Călina Lazarovici va fi înlocuită de medicul Mihaela Debita - actualul manager al Spitalului de Boli Infecţioase din Galaţi. Chiar dacă şefa de la Boli Infecţioase nu se află în graţiile social-democratului Aurel Nechita, încă din perioada în care a deţinut funcţia de director al Sanepid, Mihaela Debita se bucură de sprijinul unor nume grele din conducerea PSD Galaţi, fapt care îl irită pe decanul Facultăţii de Medicină. În ciuda conflictelor dintre cei doi medici, surse din lumea medicală au afirmat că Mihaela Debita a fost anunţată, deja, ca viitor manager al Spitalului Judeţean.
Dana Tutunaru – noul preşedinte al Colegiului Medicilor
În ciuda faptului că şi-ar fi dorit un nou mandat în fruntea Colegiului Medicilor din Galaţi, medicul liberal Dumitru Cristea nu a îndrăznit să îşi mai depună candidatura pentru încă patru ani de şefie în cadrul organizaţiei. Asta pentru că medicul Dana Tutunaru, protejata deputatului Aurel Nechita şi a medicului Dorel Firescu, care activează, de altfel, şi în cadrul Facultăţii de Medicină, a fost impusă de către parlamentar în funcţia de preşedinte al Colegiului Medicilor.
Corina Dobre