Monopol USL - în Consiliile de Administraţie ale instituţiilor finanţate din bani publici

   Viceprimarul PSD Florin Popa, consilierul local Mihai Manoliu (PNL) şi alesul municipal Eugen Găvan (PC) sunt USL-iştii care vor decide componenţa Consiliilor de Administraţie ale instituţiilor aflate în subordinea Consiliului Local Galaţi. Niciunui reprezentant al PDL sau PP-DD nu i s-a permis să facă parte din comisia care va decide viitorii membri din cadrul Consiliilor de Administraţie ale societăţilor finanţate din bani publici. Astfel, activitatea societăţilor ”puşculiţă de partid” Administraţia Pieţelor Agroalimentare, Transurb, Gospodărire Urbană, Parcul Industrial şi Zona Liberă va fi monitorizată doar de către membri ai partidelor aflate la putere.

 

   „Acţiunea consilierilor USL este abuzivă”

   Şedinţa ordinară a consilierilor municipali, care a avut loc joi, s-a transformat într-un adevărat circ atunci când PSD, prin vocea viceprimarului Florin Popa, a decis ca din comisia care validează membrii consiliilor de administraţie să facă parte doar cinci persoane: trei consilieri municipali USL şi doi membri din aparatul de specialitate al primarului Marius Stan. Consilierii locali ai PDL şi PP-DD au catalogat acţiunea USL-iştilor drept un abuz, întrucât niciunuia dintre reprezentanţii opoziţiei nu i s-a permis să facă parte de comisie. „Această comisie a fost alcătuită pe un principiu abuziv. În Consiliul Local sunt cinci partide, nu trei. USL ar trebui să înţeleagă că şi noi reprezentăm cetăţenii Galaţiului. Când zic USL, nu mă refer la PNL, care a dat dovadă de eleganţă”, ne-a declarat consilierul Marian Alexandru (PP-DD). Chiar dacă democrat-liberalul Mihai Alin a propus un amendament, prin care a solicitat ca din comisie să facă parte şi doi membri ai opoziţiei, USL a respins propunerea. „USL-iştii nu sunt interesaţi decât de cetăţenii ce i-au votat. Restul, de 35%, nu contează. Au rămas în comisie trei oameni ai lor, care vor numi în consiliile de administraţie tot oameni din structurile lor de partid”, ne-a spus Mihai Alin.

   După mai multe contre între consilierii opoziţiei şi viceprimarul PSD Florin Popa, decanul de vârstă al Consiliului Local, Nicolae Rainea, le-a solicitat aleşilor să reprezinte interesele cetăţenilor, şi nu ale şefilor de partide: „Trebuie să fim consilieri şi să alegem oameni competenţi. Nu suntem în Parlament, ca partidele să-şi pună oameni peste tot. Care este miza? Ţin să vă reamintesc căci, chiar dacă suntem puşi de partide, trebuie să reprezentăm cetăţenii, să fim consilieri”. Comentariul social-democratului nu a fost, însă, pe placul colegilor săi de partid.

   Corina Dobre