Actul medical - dus în derizoriu de interesele de partid

   Descentralizarea sistemului sanitar trebuie să se facă abia după descentralizarea administrativă, este de părere senatorul Paul Ichim, care a precizat că în sprijinul afirmaţiilor sale vine cu „raportul Curţii de Conturi privind risipa banilor, ca să nu spun deturnarea lor, la nivelul administraţiilor locale”. „Sub titulatura foarte generoasă de susținere a unităților sanitare, la care niciun alegător nu ar comenta, s-au dirijat mari sume de bani pentru așa zise proiecte de reabilitare, dotare, a stabilimentelor medicale (...) Tentativele de a politiza serviciile medicale de către administrațiile locale au fost în multe locuri și ele s-au concretizat printr-o politică de personal total partizană, direcționată către interesele de partid, acțiune care a avut consecințe nefavorabile asupra actului medical”, a mai declarat medicul chirurg gălăţean.

 

   Ambulatoriul de specialitate reduce numărul internărilor

   Senatorul liberal a precizat că în strategia noului ministru al Sănătăţii este prevăzută „reaşezarea la justa valoare a ambulatoriilor de specialitate. Între medicii de familie și spitale se interpunea un mic ambulatoriu de spital calculat la nevoia de servicii medicale, la procedurile terapeutice și forma serviciilor medicale de acum patru decenii. De mai bine de un deceniu de când a început sistemul de asigurări de sănătate, am considerat că reformarea sistemului fără remodernizarea ambulatoriilor va determina o risipă a resurselor prin internări nejustificate”.

   Prin dotarea tehnică actuală, care permite alte proceduri terapeutice, ambulatoriul poate gestiona un număr foarte mare de servicii medicale, chiar cu supraveghere de câteva ore, fără internare. Conform procentajului urgențelor din internările efectuate în spitale, un număr foarte mare de cazuri pot fi gestionate și programate prin serviciile medicale acordate în ambulatoriu.

   Corina Dobre