Congresul PNL, care s-a desfăşurat vineri şi sâmbătă, la Bucureşti, a adus surprize pentru tabăra liberalilor gălăţeni. Deputatul Victor Paul Dobre, preşedintele PNL Galaţi, nu a mai fost cooptat în echipa de vicepreşedinţi, la nivel naţional, a lui Crin Antonescu. După cinci ani, perioadă în care a deţinut funcţia de vicepreşedinte, şeful liberalilor gălăţeni a pierdut acest statut, în favoarea primarului Marius Stan. Surprinzător pentru mulţi dintre liberalii de la malul Dunării, edilul-şef al Galaţiului se numără printre cei 31 de vicepreşedinţi ai PNL, la nivel naţional, în ciuda faptului că Marius Stan nu este un membru activ al formaţiunii politice. „Galaţiul are doi membri în Biroul Permanent Naţional, ceea ce este onorant. Nu mă deranjează că nu m-am aflat pe lista preşedintelui Crin Antonescu. Am deţinut funcţia de vicepreşedinte cinci ani de zile. Nu este nicio problemă. Rămân membru al Biroului Permanent Naţional. Am ajuns în BPN după 10 ani de preşedinţie a filialei. Sunt, din anul 2005, membru al Biroului Permanent Naţional”, ne-a declarat deputatul Victor Paul Dobre. Întrebat dacă este surprins de cooptarea lui Marius Stan în echipa de conducere a partidului, la nivel naţional, Dobre a precizat: „După mai bine de 20 de ani de politică, nu mă mai surprinde nimic”.
Liberalul Marius Stan are, mai nou, motiv să absenteze tot mai des din Primărie, dar, mai ales, să nu pună în practică promisiunea pe care le-a făcut-o gălăţenilor în campania electorală: aceea de a acorda audienţe. Funcţia de conducere pe care a primit-o cadou de la Antonescu îl va solicita și mai mult decât sportul, pasiune care-i ocupă tot timpul, pe primarul gălăţenilor.
Dobre a votat, alături de Tăriceanu, împotriva statutului PNL
Preşedintele PNL Galaţi a votat, alături de fostul lider al PNL – Călin Popescu Tăriceanu, împotriva amendamentului legat de modalitatea alegerii noii conduceri a PNL. De altfel, între şeful liberalilor gălăţeni şi Crin Antonescu au existat, vineri, o serie de replici nu foarte confortabile. „Am doua observaţii. În primul rând, nu cred că este necesară funcţia de prim-vicepreşedinte, a mai fost în statutul PNL, a fost totdeauna din motive conjuncturale şi nu a funcţionat niciodată. În al doilea rând, cred că era necesar ca la nivelul vicepreşedinţilor să fie o competiţie, pentru că, în mod real, sunt lideri importanţi care nu vor candida practic. Voi vota statutul (...) dar în acelaşi timp, domnule preşedinte, fac un apel să rămâneţi preşedintele tuturor liberalilor, chiar şi al celor care critică, chiar şi al celor care nu se pricep să laude. Este un exerciţiu benefic pentru atunci când veţi ajunge preşedintele tuturor românilor”, a spus Dobre. În replică, liderul naţional al partidului – Crin Antonescu, a precizat: „Vă asigur că m-am străduit, mă străduiesc şi mă voi strădui să fiu preşedintele tuturor liberalilor, cu excepţia situaţiei în care - Doamne fereşte - fac parte dintr-un grup infracţional organizat”.
Corina Dobre