Viceprimarul Nicușor Ciumacenco a denunțat, astăzi, faptul că Marius Stan a fost impus politic, în cadrul USL Galați, ca viitor candidat la primărie. Pesedistul Ciumacenco ne-a anunțat că el a avut cele mai bune rezultate în sondaje. În sânul USL Galaţi nu mai există linişte şi pace, atunci cînd este vorba de lupta pentru ocuparea fotoliului de primar al Galaţiului. Cei doi beligeranți, care se războiesc în aceste zile în declaraţii şi îşi aruncă săgeţi mai mult sau mai puţin subtile, sunt liberalul Marius Stan şi social democratul Nicuşor Ciumacenco. Reacţia vice-primarului Ciumacenco, vine după atacul lui Marius Stan. Cu o zi în urmă, liberalul Marius Stan s-a plâns, în cadrul unei conferinţe de presă, de faptul că Primăria Galaţi i-ar fi alungat, prin nepăsarea manifestată de unii angajaţi, investitorul care a dorit să facă un mall la Galaţi. Atunci, liberalul Stan l-a arătat cu degetul şi pe Nicuşor Ciumacenco, insinuând că nu şi-ar face bine treaba pentru care este plătit ca viceprimar. Replica lui Ciumacenco nu a întârziat să apară, acesta sugerându-i liberalului Marius Stan să îşi îndrepte ţinta atacurilor şi critcilor către cei care şi-au anunţat intenţia de a candida la fotoliul de primar. Mai mult, Ciumacenco a spus că liberalul Stan nu ar trebui să uite că desemnarea sa drept candidat al USL Galaţi nu a fost făcută pe baza rezultatelor sondajelor de opinie, ci a fost o decizie politcă. ” Văd că domnul Marius Stan uită că eu nu am fost desemnat candidatul USL la Primărie, ci dânsul şi nu înţeleg de ce nu îi atacă pe cei care şi au anunţat deja intenţia de a candida da Primărie.Eu m am clasat pe primul loc în toate sondajele de opinie făcute acum cîteva luni dar aşa cum a spus şi preşedintele Victor Ponta, la televizor, desemnarea candidatului USL Galaţi la Primărie a fost o decizie politică, fiind desemnat Marius Stan. El a fost desemnat candidatul USL la Primăria Galaţi şi aşa va trebui să rămână până la capăt. Eu respect decizia luată la nivel central de conducerea USL”, a declarat social-democratul Ciumacenco. Social-democratul nu a renunţat, însă, la visul de a deveni primar al Galaţiului, sub aripa ocrotitoare a primarului Nicolae.„ Mai este mult până la alegeri şi se pot întîmpla multe” a mai spus Ciumacenco.
Denis Petcu