Gălățenii nu se revoltă după numirile politice făcute de liberalii Stângă și Scarlat la Mediu și la Inspectoratul ȘcolarDacă titlul n-ar fi o constatare și ar fi o întrebare, răspunsul ar fi simplu: gălățenii n-au reușit să coaguleze o societate civilă, în 31 de ani de la Revoluție. La asta a contribuit mult și dragostea, tradițională la un oraș muncitoresc, pentru roșul reprezentat de pesedeu. Astfel, toate numirile în funcțiile de importanță locală, făcute de ”il capo” Dan Nica, au fost primite cu adulația arătată liderului detașat acum la Bruxelles.

Așa a trecut ca fapt divers numirea finului deputatului George Stângă, liderul filialei liberale locale, în funcția de director al Agenției pentru Protecția Mediului. Marea golănie este că un nimeni politic, George Stângă, își propulsează finul - Sorin Adrian Pîrvu, fără experiență în domeniu, în funcția de director al APM Galați. Mutarea făcută de Stângă este, de fapt, una strict de clan, pentru că funcția respectivă era ocupată, de puțin timp, de liberalul Bogdan Costin, specialist în domeniu cu vreo 20 de ani de experiență. Așa am ajuns să avem un tânăr director la APM, parașutat de senatorul Stângă, pe considerente de clan, de la primăria Ghidigeni, și făcut din pix funcționar public. Astfel, Galațiul devine un tărâm al meritocrației liberale, cu un Stângă ajuns, din dansator la bară, lider de filială și apoi senator care își propulsează finul de la Ghidigeni într-o importantă funcție publică.

Gălățenii nu se revoltă după numirile politice făcute de liberalii Stângă și Scarlat la Mediu și la Inspectoratul ȘcolarFaptul că alt personaj revendicat liberal gălățean, senatorul George Scarlat, a înscăunat-o șefă la Inspectoratul Școlar Județean pe sora doamnei care-i mai bucură clipele de relaxare după marile bătălii politice ar fi trecut neobservat, dacă noua șefă n-ar fi avut aplecarea spre numerologie. Astfel, numirea controversată a învățătoarei Selena Costea în funcția de inspector general școlar, din poziția de directoare a școlii gimnaziale din comuna Liești, a fost trecută în derizoriu. Publicul a fost intoxicat doar cu informația că noua șefă a IȘJ Galați a recomandat cadrelor didactice un curs on-line de numerologie. Nimeni n-a sesizat că ascensiunea Selenei Costea a avut ca punct de sprijin cârja senatorului Scarlat, liberal care-l are ca angajat pe soțul educatoarei, așa cum ascensiunea politică a antreprenorului de porci de la Liești, liberalul Scarlat, s-a sprijinit pe cârja episcopală a ÎPS Casian (foto 2).

Este interesantă și interacțiunea dintre cele două numiri. Nu știm, încă, pe cine vrea să școlarizeze accelerat deputatul Stângă, dar, în mod sigur, senatorul Scarlat are probleme de mediu la crescătoria de porci și la abatorul de la Liești.

S.Ț.