Şedinţa ordinară a Consiliului Judeţului s-a transformat, ieri, încă o dată, într-un adevărat circ politic, de cea mai joasă speţă. Mai mulţi aleşi locali judeţeni au ţinut morţiş să demonstreze că bunele maniere nu fac casă bună cu politica, în timp ce s-au întrecut în insulte şi gesturi dintre cele mai josnice.
Consilierii judeţeni din cadrul USL i-au anulat mandatul lui Alexandru Teodorescu, la comanda controversatului lider politic gălăţean, deputatul Dan Nica, care l-a exclus din PSD, în urmă cu două săptămâni. Alexandru Teodorescu a contestat, însă, în instanţă decizia partidului din care a făcut parte. Cu toate acestea, consilierii judeţeni au mandatat-o, prin vot, pe Victoria Giurgiu să îi ia locul lui Teodorescu. „Am contestat, pe două căi, decizia partidului. Ca urmare a unei lipse de comunicare, incapacitate de înţelegere a unora şi nerespectarea statutului, am fost exclus. Se pare că opera lui Kafka devine un mod de a trăi. Urmează să iau toate măsurile pentru a dovedi corectitudinea mea faţă de colegi şi de partid... Modul legal reprezintă singura modalitatea de a mă apăra împotriva acuzaţiilor pe nedrept şi abuzurilor”, a spus ex-consilierul judeţean. Acesta a fost, însă, întrerupt de fosta sa colegă de partid Viorica Sandu, care a precizat că „este problema colegului meu. Doamna Giurgiu îndeplineşte condiţiile”.
Prefectul nu va valida hotărârile
La şedinţa consilierilor judeţeni a participat şi prefectul Paul Florea, care a avertizat plenul Consiliului că nu va acorda avizul de legalitate proiectelor de hotărâre privind constatarea încetării mandatului de consilier judeţean al lui Teodorescu şi cel al validării Victoriei Giurgiu. Prefectul a atras atenţia asupra faptului că nu s-au respectat procedurile legale, făcând referire la abuzuri, fals şi uz de fals. „Am primit o sesizare din partea domnului Dieter Krampulz, care susţine că era următorul pe lista PSD. Când s-a interesat, însă, a aflat că a fost exclus din partid, fără a fi anunţat”. Intervenţia lui Paul Florea a stârnit revolta PSD-işilor gălăţeni, care i-au cerut acestuia „să nu se mai amestece în problemele partidelor, care au propriile statute”.
O doamnă cu apucături josnice
Fosta colegă a lui Alexandru Teodorescu, PSD-ista Viorica Sandu, a demonstrat, ieri, că nu este atât de doamnă pe cât îi place să pozeze. După ce noul consilier judeţean a depus jurământul, Victoria Giurgiu a încercat să ocupe un loc lângă Viorica Sandu. Cea din urmă a expediat-o rapid, dându-i ordin să îl ridice de pe scaun pe Alexandru Teodorescu. Cum profesoara de istorie nu a îndrăznit, prefectul Paul Florea i-a cedat locul.
Corina Dobre