Consilierul judeţean Alexandru Teodorescu, exclus din PSD în luna decembrie a anului trecut, va candida, din partea Partidului Poporului – Dan Diaconescu (PP-DD), pentru preşedinţia Consiliului Judeţului Galaţi. Teodorescu le răspunde, astfel, cu aceeaşi monedă social-democraţilor, după ce l-au dat afară, în mod abuziv, din partid. Informaţia potrivit căreia consilierul judeţean s-a înscris în cursa pentru şefia CJ ne-a fost confirmată, aseară, de la Biroul Electoral Judeţean (BEJ), la scurt timp după ce dosarul acestuia de candidatură a fost validat. Potrivit BEJ, Alexandru Teodorescu se află pe primul loc atât pe lista de candidaturi pentru Consiliul Judeţului, cât şi pe cea a Consiliului Local. În ciuda faptului că fostul şef al ISU Galaţi, colonelul Constantin Ene, este candidatul PP-DD pentru Primăria Municipiului Galaţi.
Alexandru Teodorescu a fost exclus din PSD la comanda unui controversat lider politic gălăţean, deputatul Dan Nica. Teodorescu a contestat, însă, în instanţă decizia partidului din care a făcut parte. Cu toate acestea, consilierii judeţeni au mandatat-o, prin vot, pe Victoria Giurgiu să îi ia locul. Prefectul Galaţiului, Paul Florea, a invalidat hotărârile consilierilor şi Alexandru Teodorescu nu şi-a pierdut mandatul.
Corina Dobre