Martorul din dosarul traficului de permise auto a manifestat împotriva corupției din justiția gălățeană

   Ionel Roșeț, tecuceanul care a reușit să deconspire o rețea de traficanți de permise auto, în care sunt implicați polițiști și procurori, a reușit să scoată în stradă mai multe persoane afectate de sistemul de justiție local. Manifestația, la care au participat zece persoane prejudiciate de justiție, s-a derulat miercuri, între orele 15 și 17, și a vizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci și Poliția. Protestatarii au purtat pancarte pe care erau inscripționate nemulțumirile legate de Justiție. De asemenea, au fost împărțiți fluturași prin care tecucenii erau îndemnați să semnaleze anomaliile constatate de ei, legate de Parchet și de Poliție. ”Sperăm ca organele superioare Parchetului Tecuci să se sesizeze asupra corupției de aici, pentru că ne este clar faptul că la Tecuci procurorii ne râd în față și ne tratează ca pe niște infractori”, ne-a spus organizatorul mitingului, Ionel  Roșeț, în legătură cu scopul protestului.

   Interesant este faptul că, în timpul protestului, fiul lui Florin Balcan - șeful Poliției Tecuci, îi filma pe manifestanți din toate pozițiile. Tecucenii au privit cu simpatie manifestația celor câțiva curajoși, dar nu s-au alăturat, din prudență, protestatarilor.

 

   Ionel Roșeț a scos la iveală unul dintre cele mai grave cazuri de corupție

   Una dintre cele mai mari afaceri privind eliberarea contra şpagă a permiselor auto, de talia celor din Bucureşti sau Piteşti, a fost investigată doar până la prinderea în flagrant a unui om de legătură. Pintilie Ion, zis Ţăranul, interlop local, intermediarul care livra şpaga poliţiştilor de la Rutieră, a fost arestat în baza mărturiilor şi acțiunilor sub acoperire ale tecucenilor Ionel Roșeț şi Cristina Grigore. La arestare, în portbagajul mașinii lui Pintilie au fost descoperite dosare de la Parchetul condus de procurorul Neculai Jalbă. Dosarul penal privind traficanţii de permise auto de la Tecuci nu s-ar fi oprit la intermediarul Pimtilie Ion, dacă pe teren nu ar fi acţionat ofiţerul Paul Mogoș, de la Direcția Generală de Informații și Protecție Internă (DGIPI) Galați, fostul ”doi ș-un sfert”. Acesta îi urmărea pe cei care traficau permisele auto şi tot el a fost cel care i-a anunţat pe poliţiştii corupţi că urmau să fie atraşi într-o capcană, atunci când vor primi şpagă. După ”ratarea” flagrantului final, oamenii legii i-au abandonat pe cei doi martori, care aveau promisiunea că vor fi introduși într-un program de protecție a martorilor. Acum, cei doi, Roșeț și prietena sa Cristina Grigore, sunt abandonați și au devenit ținte vii pentru polițiștii corupți și pentru interlopi.

   Sorin Țiței