Pentru că, în spațiul public, pe fondul unor derapaje recente ale presei, a început să fie din nou vehiculată tema necesității unei legi a presei, prezentăm câteva argumente împotriva acestei opinii:
Un argument al susținătorilor acestei opinii este acela că reglementările existente sunt insuficiente pentru a taxa derapajele presei. Nimic mai greșit! Există: Codul Civil, Codul penal, Legea audiovizualului și Codul de reglementare în audiovizual, Legea radioului și televiziunii publice, legea informațiilor clasificate, legea accesului la informațiile de interes public, legile antidiscriminare, legile cu impact asupra internetului și alte actelor normative cu efect asupra a tot ce inseamna mijloace de comunicare în masă. Suprareglementarea legislativă este periculoasă, riscul fiind sacrificarea libertății de exprimare cu argumentul combaterii abuzurilor. Faptul că, acum, abuzul – de tipul „moartea lui Sergiu Nicolaescu” – a devenit regulă nu este un argument suficient pentru a expune cenzurii informații de mare interes public. În plus, deja noul Cod Civil se dovedește a fi în practică un instrument de cenzură. La sfârșitul lui 2012, un ziarist de la Maramureș a fost obligat de Curtea de Apel Cluj să șteargă atât de pe site-urile proprii cât și de pe alte site-uri asupra cărora nu are control editorial o serie de articole care vizau un subiect de interes public (în plus, a fost obligat și la plata unor daune morale și la publicarea deciziei). O sancțiune disporoporționată față de fapta comisă. Deci, legile existente funcționează, chiar excesiv.
Un alt argument adus de susținătorii unei legi a presei este că aceasta ar putea proteja ziariștii de bună-credință. Dar să nu uităm că legea va fi făcută de politicieni, nu de breaslă, iar politicienii își vor lua, cu siguranță, măsuri pentru a se proteja de ce se tem mai mult – de investigații care să le expună abuzurile și hoțiile. Vor avea de suferit tocmai acei jurnaliști care încă mai încearcă să-și respecte meseria, dar și publicul. Trebuie asumat riscul de a avea un spațiu media inundat de lături de genul celor servite la moartea regizorului, dacă acesta este prețul plătit pentru a putea difuza și imagini cu politicieni luând șpagă. Iar excesele din spațiul audiovizual pot fi limitate, dacă CNA va aplica legea cu fermitate. Noul Cod Civil este deja croit extrem de debalansat, favorizând net protecția vieții private în detrimentul protecției accesului la informații de interes public (sintagma „interes public” a fost ocolită cu explicită intenție de legiuitori, în ciuda insistențelor organizațiilor de media).
Alternativa este autoreglementarea (asumarea de coduri etice de către instituțiile de media și de ziariști și implementarea lor). Declarații de genul „jurnaliștii n-au fost în stare să…” sunt cel puțin pripite. Un jurnalist ca Vlad Petreanu, autorul afirmației, știe ce putere are un ziarist angajat într-un trust să implementeze ceva, orice. Deci, prima condiție pentru a avea un instrument de autoreglementare este să fie supuse unor norme relațiile dintre angajat și angajator. În pasul doi, cu ziariști care au acces la decizie asupra propriei activități, se poate pune problema autoreglementării pe care corpul profesional este sau nu în stare să o implementeze. Cu alte cuvinte, considerăm că nu o lege a presei – adica un uriaș pas înapoi – este necesară, ci o reglementare a raporturilor angajat și angajator în industria media, pentru a proteja ziaristul de excesele unui management ahtiat după audiență și total dezinteresat de misiunea presei.
Răzvan Martin - ActiveWatch–Media Monitoring Agency
