Pensionarii din Galați se pregătesc din nou de proteste

   Gata cu liniștea socială și din nou în stradă. După 9 luni de grație în care nu au fost deranjați de proteste de orice fel, în curând guvernanți vor avea o surpriză. Le-o pregătesc pensionarii gălățeni, care amenință că ies în stradă. Ei sunt nemulțumiți că guvernul instalat după alegerile din 2012 nu a făcut reforme în sistemul de pensii și în domeniul sanitar. De asemenea, pensionarii vor să se ia măsuri împotriva corupției.”Prima dată voi merge la București, la Ministerul Muncii și la Ministerul Sănătății. Voi depune memorii cu doleanțele noastre. Avem multe de rezolvat, sunt multe nemulțumiri. Văd că noii guvernanți nu au de gând să facă tot ce ne-au promis. Și au trecut deja 8 luni de când este Ponta prim-ministru, am depășit iarna, putem să ne apucăm iar de proteste. Că dacă noi nu ne cerem drepturile, ei nu dau doi bani pe nevoile noastre. Nu contează ce partid politic este la putere, toți politicienii sunt la fel. În țara s-a furat de s-a rupt și nimeni nu ne spune cine, să vedem și noi niște vinovați, să li se confiște averile. Să ni se spună, de exemplu, unde sunt bogățiile UGSR (Uniunea Generală a Sindicatelor din România din perioada comunistă). Pentru asta luptăm, să nu-și bată joc de noi”, a declarat președintele Alianței Europensionarilor din Galați, Toader Cristea. Amenințarea poate fi luată în seamă, mai ales că vine de la o organizație de pensionari apropiată până de curând de unul dintre partidele de guvernământ.

 

   La vremuri noi, organizații noi

   Următorul pas spre declanșarea protestelor va fi făcut săptămâna viitoare, la București, atunci când pensionari din întreaga țară se vor întâlni și vor înființa o federație. Totul la inițiativa pensionarilor gălățeni, cunoscuți pentru protestele virulente derulate pe timpul fostei guvernări. În conducerea federației vor fi cooptați lideri ai unor organizații de profil din București, Craiova, Constanța, Pitești, Suceava și bineînțeles Galați. Documentele sunt aproape gata și, dacă totul merge conform planului, noua organizație va începe lupta cu autoritățile spre sfârșitul lunii martie. Totul va îmbrăca forma deja cunoscută cu petiții, pichetări la instituții și mitinguri în stradă.

   Lucian Constantin