Asociația adventistă ADRA a dăruit o casă unei familii cu probleme din Buciumeni

   “Necazul meu s-a transformat intr-o mare bucurie! Am început o viață nouă!” sunt cuvintele rostite printre lacrimi de către doamna Triță Lala, astăzi, cand a primit cadou o nouă locuință. Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor (ADRA) România, Primăria comunei Buciumeni, județul Galați, și Asociația Serrviciul Umanitar pentru Penitenciare ( ASUP ) - Filiala Moldova, au inaugurat azi, 02 aprilie 2013, la ora 14.00, în localitatea Buciumeni, o nouă locuință pentru o familie afectată anul trecut de un incendiu, în urma căruia au pierdut tot ce aveau.

   “Sper ca domnul Triță să aprecieze din plin acest gest extraordinar, care s-a făcut pentru el și pentru familia sa, astfel încăt, atunci cand se va elibera din închisoare, să dea dovadă de responsabilitate, oferind suportul său soției și celor patru copilași” a declarat domnul Iacob Adrian, directorul penitenciarului din Focșani, prezent la acest moment festiv.

   Familia Triță Dănuț și Lala treceau prin momente grele chiar și inainte de incendiu, din cauza sărăciei în care trăiau, dar și a faptului că Dănuț, cel care ar fi trebuit sa fie un sprijin pentru soție și pentru cei patru copilași minori, cu vârste între 5 și 11, avea de ispășit o pedeapsă din cauza unei fapte penale comise într-un moment necugetat. ”În urma unei evaluari, ADRA Romania a hotârăt ca acest caz să fie inclus în proiectul <<Reclădind speranțe>> prin care oferim sprijin familiilor aflate în momente de cumpănă ale vieții. Este un lucru extraordinar să putem vedea azi că, prin efortul conjugat al voluntarilor ADRA Romania și ASUP veniți de aproape sau mai de departe, a vecinilor, dar și cu sprijinul Primăriei locale, familia Triță se bucură de o locuință frumoasă, confortabilă, care oferă copiilor condițiile necesare creșterii și dezvoltării lor.” a declarat Sorin Goleanu, Directorul ADRA Romania. Domnul Enea Mhai, Director ASUP - Filiala Moldova, și coordonator al echipelor de voluntari, a mulțumit frumos tuturor celor care și-au sacrificat din timpul lor venind să lucreze pe acest șantier.

   Prin proiectul “Reclădind Speranțe”, în anul 2012, ADRA Romania a ajutat la construirea unui număr de cinci locuințe aflate în mai multe regiuni ale țării, locuințe care fuseseră distruse de incendii.

 

   Despre ADRA

   ADRA România desfăşoară activităţi umanitare în întreaga ţară fiind furnizor de servicii sociale acreditat, membru al Federației Organizațiilor Nonguvernamentale pentru    Dezvoltare (FOND) și al Federaţiei Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Protecţia Copilului (FONPC).

   La nivel internațional, rețeaua ADRA Internațional este una dintre cele mai răspândite organizaţii neguvernamentale din lume, fiind activă în 125 de ţări şi conducându-se după o filosofie care îmbină compasiunea cu spiritul practic, adresându-se oamenilor în nevoie, fără să facă deosebiri de ordin rasial, etnic, politic sau religios. Datorită promptitudinii cu care ADRA a răspuns la nevoile oamenilor de pe întregul glob, în 1997, Consiliul Economic şi Social al Naţiunilor Unite (ECOSOC) i-a conferit statutul de membru consultativ.