Agresarea jurnaliștilor este un atac împotriva libertății de exprimare

   Jurnalistul Mircea Marian, editorialist la cotidianul Evenimentul zilei, a fost agresat, insultat și amenințat în plină stradă, în seara zilei de 16 mai. Motivul agresiunii este direct legat de activitatea publicistică a lui Mircea Marian, agresorul invocând opiniile exprimate de jurnalist. Nu este prima oară când această persoană îl agresează pe jurnalistul Mircea Marian. Parte a incidentului s-a petrecut chiar sub ochii polițiștilor chemați la fața locului de jurnalist.

   Mircea Marian a relatat pe contul său de Facebook: “astăzi, pe drumul spre casă, am fost înjurat, amenințat, îmbrâncit și lovit (ușor, recunosc) de către un cetățean care spunea că este revoluționar și dorea să mă învețe minte să mai mint la tv. Printre altele, m-a catalogat <<jidan>>. (...) În fața celor doi politiști, care asistau pasivi, tipul continua să mă amenințe și să spună că sunt <<vândut jidanilor>>. Politiștii nu s-au legitimat și când i-am întrebat dacă sunt martori la amenințări s-au strâmbat și au zis un <<da>> cu jumate de gură. (...) Tipul a spus, în fața poliției, că este a doua oară când îmi <<atrage atenția>> (și mi-am amintit abia atunci că, prin 2012, m-a mai injurat, tot pe drumul spre casă, pe lângă Patriarhie, dar l-am ignorat)”.

   "Chiar dacă nu a implicat o agresiune fizică brutală, cazul de față constituie o gravă acțiune de intimidare împotriva unui jurnalist, fiind direct motivată de opiniile politice ale jurnalistului. Așa cum am atras atenția în nenumărate rânduri, repetatele amenințări la adresa jurnaliștilor venite din partea unor politicieni și persoane publice transformă jurnaliștii în ținte pentru agresori de toate tipurile, pentru că transmit semnalul public că este normal ca opiniile și cuvintele să fie combătute cu amenințări și agresiuni. În raportul FreeEx privind libertatea presei în România anului 2012 am atras atenția asupra unei probleme noi: politizarea cronică a pieței de media a generat situații în care unii jurnaliști au fost supuși atacurilor (intimidări, insulte și amenințări) venite tocmai din partea unor colegi de breaslă. În concluzie, toate aceste atitudini iresponsabile au efecte și în afara cadrului dezbaterii publice și că fac din jurnaliști ținte ale unor acțiuni de intimidare care pot deveni extrem de periculoase”, a declarat Răzvan Martin, coordonator al programului FreeEx al ActiveWatch.

   Dincolo de fireștile divergențe de opinie, breasla jurnaliștilor are nevoie mai mult decât oricând și trebuie să dea dovadă de solidaritate în numele apărării acelui drept fără de care jurnalismul nu poate exista - dreptul la liberă exprimare. De aceea, ActiveWatch face un nou apel la solidarizare de breaslă, la încetarea atacurilor dintre jurnaliști și la o dezbatere publică dominată de schimbul unor idei și necontaminată de atacuri la persoană. ActiveWatch cere politicienilor și persoanelor publice să se abțină de la amenința jurnaliștii cu care nu sunt în acord.

   În același timp, ActiveWatch condamnă pasivitatea polițiștilor care au asistat la acest incident. Conform jurnalistului Mircea Marian, echipajul care a venit la fața locului la solicitarea sa, a refuzat să se legitimize și a permis continuarea insultelor și amenințărilor. Solicităm Ministerului Administrației și Internelor declanșarea unei anchete în acest caz.

   De asemenea, considerăm că se impune o sancțiune exemplară împotriva agresorului, pentru a preveni astfel de cazuri, iar MAI/IGPR trebuie să ia toate măsurile pentru a proteja jurnaliștii de acțiuni de agresiune și intimidare, inclusiv prin programe speciale de instruire a agenților de ordine.
 

   Răzvan Martin - programul FreeEx–ActiveWatch