ActiveWatch condamnă modul neprofesionist în care au acționat forțele de ordine în timpul mitingului desfășurat duminică la Palatul Cotroceni, atunci când mai mulți jurnaliști au fost agresați de către participanții la eveniment, sub ochiul pasiv al jandarmilor și polițiștilor.
O parte dintre manifestanții care au participat la marșul de ieri i-a agresat pe jurnaliștii din instituțiile media B1 TV , Realitatea TV și Vice România, iar acest lucru s-a întâmplat de față cu forțele de ordine care nu au acționat în consecință pentru a preveni astfel de fapte antisociale.
Solicităm sancționarea celor responsabili pentru agresarea jurnaliștilor veniți să relateze de la fața locului și reamintim Jandarmeriei Române și celor care agresează ziariști că orice atac la adresa jurnaliștilor este un atac la adresa democrației.
Facem un nou apel la întreaga breaslă să se solidarizeze în jurul unor principii și nu în jurul unor interese de grup, adeseori dictate de agenda patronală și nu de interesul public. Libertatea și credibilitatea presei au fost puternic compromise în ultimii ani de subordonarea dreptului la liberă exprimare al jurnaliștilor în favoarea intereselor patronale, cu sacrificarea dreptului cetățenilor la liberă și corectă informare.
ActiveWatch