Am luat act cu indignare de concertarea mai multor factori instituţionali şi politici împotriva executării legale şi legitime a unei hotărâri judecătoreşti definitive, nepusă în execuţie din august 2014.
În acest sens:
Organizațiile semnatare denunţă încercarea unor politicieni de a lega acţiunea de recuperare a ANAF de o presupusă limitare a libertăţii presei. Televiziunilor din trustul Intact Media Group nu li s-a retras licenţa de funcţionare, iar timpul scurs din august 2014 ar fi fost suficient pentru găsirea unui alt sediu pentru studiouri. Notificarea „evacuarii voluntare“ poate fi contestată în justiție, televiziunile grupului Intact având astfel la dispoziție timp suficient pentru o mutare.
Organizațiile semnatare îşi exprimă indignarea cu privire la hotărârea Senatului României de a-l fi convocat pe primul-ministru, d-l Dacian Cioloş, pentru „a da explicaţii“, pe data de 17 februarie. Nu există niciun temei legal pentru ca Senatul (sau Parlamentul) să exercite presiuni pentru a determina nerespectarea aplicării unei legi.
Ne exprimăm consternarea față de reacţia de miercuri, 17 februarie, a preşedintelui Klaus Iohannis. Omiţând să susţină legalitatea acţiunii statului în punerea în execuţie a unei hotărâri judecătoreşti, bagatelizînd-o şi depreciind-o, preşedintele:
– a subminat autoritatea statului român;
– a sugerat că legea nu e egală pentru toţi;
– a părut să aibă în vedere interesele unui grup infracţional mai curând decât interesul public;
– a subminat lupta anticorupţie, care rămâne incompletă dacă averile dobândite fraudulos nu sunt confiscate;
- a abătut atenţia de la problema reală a întârzierii recuperării prejudiciului unor infracţiuni (60 de milioane de euro) și a confiscării produselor acestor infracțiuni la problema – falsă în acest caz – a limitării libertăţii presei.
Susţinem poziţia corectă adoptată recent de Consiliul Suprem al Magistraturii, susţinem poziţia corectă a primului ministru, aşa cum a apărut ea în discursul iniţial ţinut în Senat. Susţinem cu toată puterea orice luări de poziţii ale unor partide, organizaţii şi cetăţeni care nu acceptă ca România să redevină terenul de acţiune al unor grupuri infracţionale organizate. Solicităm oamenilor politici ca, înainte de orice, să-şi onoreze jurământul solemn de a respecta Constituţia şi legile ţării.
Grupul pentru Dialog Social (GDS)
Freedom House România (FHR)
Expert Forum (EFOR)
Centrul Roman de Politici Europene (CRPE)