Europa de azi, privită fără patimi și idei preconcepute, e cea mai educată, distinsă, bogată, mult prea tolerant și seducătoare doamnă dintre toatedoamnele lumii. E departe de a fi perfectă, are un adevărat palmares de erori personale și collective dar, în ciuda vârstei, continuă să fie aleasa, ori o asemenea ispravă nu poate rămâne nepedepsită! Așa că de ”trebile” ei au ajuns să se ocupe mai toți nechemații.
N-am nici cea mai măruntă pretenție de mare și bun cunoscător al adevăratelor problem în ceea ce privește Orientul Mijlociu. Câteva lecturi (cred eu, cele bune) despre cum s-a scris istoria, mă îndreptățesc însă să formulez o întrebare: adevărata țintă e statul evreiesc? Pentru că, nu mă născusem încă atunci când statele arabe doreau distrugerea Israelului. Interesele erau exclusiv economice și asta se întâmpla în anul 1967, iar din acest plan au făcut parte Egiptul, Siria și Iordania. Israelul a făcut primul pas și uite așa a avut loc ”Războiul de șase zile”, fapt care a descurajat promotorii ideii să creadă într-o posibilitate imediată a decesului statului evreiesc. Apoi, același Israel a făcut un soi de troc, a înapoiat Egiptului cea mai bogată zonă în petrol, peninsula Sinai, aflată în sud-vestul ”statului palestianian”. În aceste condiții, Egiptul a declarat pace și și-a văzut de treabă cu exploatarea aurului negru din peninsulă. Pe fond, pornind tocmai din 1891, an din care datează începutul conflictului dintre lumea arabă și evrei, apoi venind până în zilele noastre, în această luptă, sub o formă sau alta, s-au implicat Franța, Marea Britanie, Germania, S.U.A, Turcia, Federația Rusă, Grecia, O.N.U.și N.A.T.O. (dacă am ”nedreptățit” pe cineva, îmi cer iertare!)
Coană Europă, de ce taci?
Și statul Israel și statul palestinian sunt ”atestate” de Organizația Națiunilor Unite. Primul, în mai 1948, iar cel de-al doilea în noiembrie 2012. Încet dar sigur, războiul dintre lumea arabă și evrei s-a mutat pe teritoriul Europei, nu de ieri, nu de alaltăieri. Sub deviza corectitudinii politice, bună parte din statele europene au primit masiv cetățeni arabi pentru că, nu-i așa, valorile occidentului cuprind și diversitatea, și toleranța, și solidaritatea. Ei, doar că, ce să vezi, unii dintre ”noii” europeni, destul de mulți născuți în Europa, au socotit că e timpul să-și impună propriile ”valori” preponderent ”religioase” sub privirile îngăduitoare sau, mai grav, absente ale celor care i-au primit. Reiau aici, insistent chiar, calitatea liderilor politici europeni, de-o mediocritate mult mai periculoasă decât prostia în sine. Altfel spus, eu te primesc pe tine, cititorule, în casa mea, mă port cum nu se poate mai bine, am grijă să-ți asigur hrana, odihna, liniștea, te ajut să de dezvolți, să prosperi, să fii atât de liber cum nu știai că se poate. Apoi tu, nostalgic după lumea din care ai venit, îmi pui pistolul la tâmplă și mă obligi să trăiesc în propria-mi casă după regulile tale sau să mor.
Pentru că invocarea religiei a fost și continuă să fie, din păcate, cel mai ”credibil” mod (pretext) de-a ascunde nerealizarea unei societăți. Altfel, cum își poate explica orișice minte limpede că în numele unui crez religios cineva poate viola, maltrata sau ucide?
Și mai am o întrebare la adresa celor care se întreabă ce fac serviciile secrete din Europa în fața acestor orori teroriste. Nu vă supărați, Europa e condusă de servicii? Nu? Atunci decizia trebuie luată de liderii politici. REPEDE!.
Dragi politicieni europeni, vă rugăm frumos nu puneți perna pe chipul frumoasei doamne!
Dana Roșca Potorac
