Primarii din România și Republica Moldova - vot pentru eliminarea granițelor   Cei 1000 de primari de pe ambele maluri ale Prutului, reuniți la Palatul Parlamentului în cadrul Conferinței Reprezentanților Comunităților Locale din România și Republica Moldova, au votat eliminarea granițelor birocratice între cele două state românești.

   „Am convingerea că împreună punem astăzi cărămizi solide la garantarea bunăstării populației din România și Republica Moldova. Prin intermediul înfrățirilor așezăm temeliile durabile pentru o Românie capabilă. Conectăm localități, județe și raioane pentru a conecta malurile de Prut”, a declarat George Simion, președintele Platformei Unioniste Acțiunea 2012.

   Primari ai celor mai mari orașe din România și Republica Moldova, de la București, Chișinău, Iași, Pitești, dar și miniștri ai Guvernului Cioloș, printre care Marius Bostan, Ministrul Comunicațiilor și pentru Societate Informațională, au luat cuvântul în cadrul reuniunii.

   La eveniment au fost perfectate 450 de acorduri de înfrățire și parteneriat, care stabilesc acțiuni comune pentru dezvoltare în domeniile economic, educațional, cultural și sportiv, al administrației publice locale.

   Conferința a fost organizată de Platforma Unionistă Acțiunea 2012, Grupul inter-parlamentar „Prietenii Unirii”, Institutul pentru Cultură și Drepturi Europene și în parteneriat cu Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni.

 

   Platforma Unionistă Acțiunea 2012