Fundaţia Principesa Margareta a României şi Șantierul Naval Damen Galaţi și-au propus să aducă împreună copii şi vârstnici în centre sociale intergeneraționale, printr-un efort al întregii comunități.
Programul naţional Generaţii – centrul comunităţii transformă centrele sociale de tip afterschool în centre intergeneraţionale, mobilizând persoanele vârstnice din comunitatea locală să se implice ca voluntari în sprijinul copiilor. Fiecare centru aduce astfel împreună persoane aparţinând mai multor generaţii şi devine cadrul în care copiii proveniți din familii sărace și voluntarii vârstnicii socializează, învaţă lucruri noi, se ajută reciproc, iar copiii primesc sprijin pentru a continua școala.Vârstnici disponibili să ofere din timpul lor, dispuși să își împărtășească experienţa și competenţele pot deveni voluntari în cadrul centrelor care implementează metoda de lucru intergeneraţională.
În judeţul Galaţi, patru centre sociale încep implementarea metodei de lucru intergeneraţională propusă de Fundaţia Principesa Margareta a României: Centrul multifuncţional de servicii sociale "Speranţa"(Asociaţia Filantropică Creștin Ortodoxă Sf. Vasile cel Mare Galaţi), Centrul de zi pentru copii "Sf. Spiridon"(Asociaţia Multifuncţională Filantropică Sf. Spiridon Galaţi), Centrul de zi pentru copii ce provin din familii defavorizate (Fundaţia Bunul Samaritean Nicorești) și Centrul Comunitar "La vale" (Fundaţia Cuvântul Întrupat).Prin proiectul Generaţii – Centrul Comunităţii se asigură finanţarea parţială a activităților din centrele de zi din surse locale și din grant-ul oferit de Damen Galaţi.
Proiectul Generaţii – centrul comunităţii este realizat cu sprijinul Fundației Comunitare Galaţi, organizaţie locală care dezvoltă filantropia, initiaţiva şi spiritul comunitar şi are rolul de a oferi acestor centre intergeneraţionale sprijin în strângerea fondurilor necesare pentru a fi sustenabile. În felul acesta, proiectul creează o legătură durabilă între centrele educaţionale și comunitatea unde acestea își desfășoară activitatea.
Prin intermediul acestui proiect, copii de şcoală primară şi gimnazială, proveniți din familii sărace, cu vârsta cuprinsă ȋntre 6 și 16 ani, din judeţul Galaţi, primesc ajutor la materiile unde întâmpină probleme, își fac temele într-un program after-school, câştigă încredere în propriile forțe şi reuşesc să-şi îmbunătăţească rezultatele şcolare şi să se integreze social cu ajutorul voluntarilor seniori. Persoanele vârstnice devin bunici, mentori, profesori de meditaţii, maeștrii pentru ateliere de meșteșuguri sau tutori în cadrul unor activităţi creative sau educative dedicate copiilor sprijiniţi în cadrul centrelor sociale intergeneraţionale.