Glifosatul este cel mai folosit erbicid din lume și aduce o treime din profiturile companiei. Acest produs chimic este peste tot: în mâncarea noastră, pe câmpuri, în parcuri și chiar și în sângele nostru. Studiile independente au arătat că glifosatul e probabil cancerigen, dar peste doar patru zile Uniunea Europeană ar putea vota pentru păstrarea acestei otrăvi pe piață, cedând la presiunile giganților agrochimici!
Câteva țări importante ca Germania și Italia sunt nehotărâte în privința votului – decizia finală e încă pe muchie de cuțit. Monsanto trage de zor toate sforile prin care ar putea influența politicienii, dar societatea civilă și campaniile de impact dedicate acestui subiect au reușit să schimbe de două ori soarta votului. Printr-o mobilizare record în Europa, putem face asta din nou! Trimiteți acum un mesaj urgent!
https://secure.avaaz.org/ro/stop_glyphosate_sam_4a/?bKPcSeb&cl=10105141146&v=77250
E bătălia finală într-una dintre cele mai importante lupte ale vremurilor noastre. Prelungirea autorizației pentru glifosat urma să fie o formalitate, decisă în spatele ușilor închise, dar un an de campanii, o petiție cu 1,4 milioane de semnături, protestele din stradă și zecile de mii de apeluri telefonice, emailuri și mesaje adresate oficialilor europeni au făcut imposibilul posibil! Europa trebuie să decidă până la jumătatea lunii în privința licenței glifosatului. Presiunea publică dă roade și avem o șansă uriașă de a câștiga, în ciuda previziunilor pesimiste!
Nu luptăm doar pentru sănătatea noastră: glifosatul susține un tip de agricultură industrială care ne ucide planeta la propriu, distrugând viața sălbatică și producând o treime din emisiile de gaze cu efect de seră. Fermierii și experții depun eforturi pentru impunerea unor modele alternative, iar mișcarea noastră le poate transforma în realitate.
Ne aflăm într-un moment-cheie. Am reușit deja de două ori să deturnăm planurile de a reintroduce glifosatul pe piață. Împreună, am schimbat propunerea inițială de acordare a unei licențe pentru 15 ani într-o prelungire de doar 18 luni, acordată pentru ca oamenii de știință să facă mai multe cercetări. Trimiteți acum un mesaj urgent. Suntem aproape de victorie:
https://secure.avaaz.org/ro/stop_glyphosate_sam_4a/?bKPcSeb&cl=10105141146&v=77250
Am reușit deja ceva extraordinar. Când am pornit la drum, toate șansele erau împotriva noastră, iar guvernele și una dintre cele mai puternice industrii din lume plănuiau să prelungească în tăcere autorizația glifosatului. Împreună, am reușit să transformăm această temă într-un subiect politic de importanță URIAȘĂ și am transmis factorilor de decizie un apel răsunător din partea cetățenilor lumii. A sosit momentul adevărului. Viitorul lanțului nostru alimentar depinde de noi! Trimiteți un mesaj urgent și spuneți-le prietenilor să vi se alăture!
Cu hotărâre și speranță,
Bert, Pascal, Alice, Lisa, Camille, Luca, Antonia și întreaga echipă Avaaz