Societatea civilă a reuşit să blocheze cel mai mare producător de erbicide prin implicarea noastră   În urmă cu 18 luni, imperiul agrochimic Monsanto părea de neclintit. Acum, după 20 de campanii la care au participat 2 milioane dintre noi, cu milioane de semnături, mesaje, telefoane, acțiuni de stradă, întâlniri la nivel înalt și articole în presă... viitorul ”modelului Monsanto” e pus sub semnul întrebării! 
Uniunea Europeană tocmai a refuzat să acorde Monsanto o nouă autorizație pentru pesticidul glifosat. E o victorie uriașă: glifosatul aduce aproape o treime din veniturile companiei! 
   "Dacă ne uităm unde eram la începutul acestui an și unde am ajuns acum, putem spune că Avaaz e indiscutabil motorul luptei contra glifosatului”, spune Pavel Poc, vicepreședinte al Comisiei pentru mediu a Parlamentului European și actor cheie în lupta împotriva glifosatului.

 

   Lupta nu s-a încheiat. Dar faptul că țări ca Germania, Franța și Italia contestă bazele întregului model de afaceri al companiei Monsanto e un semnal extrem de important. 
   Am acționat cu prudență și discernământ. Campania noastră cere o suspendare a licenței până când studiile independente vor dovedi siguranța acestui produs. Și vom continua să luptăm. Dacă UE va oferi o prelungire a autorizației pentru efectuarea de noi cercetări și ne vom asigura că procesul e într-adevăr independent, putem câștiga! 
   Putem folosi următoarele 18 luni și pentru a studia impactul modelului Monsanto asupra mediului la nivel global - planeta noastră e împânzită acum de ciudatele ”biodeșerturi” toxice, unde doar culturile modificate genetic pot crește. Ca și în cazul schimbărilor climatice și al acordului de la Paris, Avaaz a mobilizat publicul pentru această cauză la un nivel fără precedent. Lupta contra Monsanto a intrat într-o nouă etapă și victoria depinde de acțiunile noastre din următoarele 18 luni. 
   Mai întâi giganții petrolieri, acum Monsanto. Ne luptăm cu titanii lumii noastre. Dar dacă vom rămâne uniți și vom continua să acționăm fără a ne pierde speranța, imposibilul poate deveni posibil. 

   http://www.nepasadegalati.ro/societatea-civila/2454-cereti-interzicerea-otravurilor-din-alimente-stopati-folosirea-erbicidului-glifosfat.html

   Cu speranță și determinare, 
   Ricken, Alice, Bert, Pascal și întreaga echipă Avaaz