A venit timpul să pășim în ținutul poveștilor fascinante despre primii oameni ai Retezatului, lacuri, flăcăi viteji, domnițe suave, haiduci, zmei înaripați, dinozauri pitici și chiar uriași. Savurează tot ce te înconjoară și vei fi un câștigător!
În perioada 4 – 6 august, va avea loc cea de-a cincea etapă a Campionatului Național de Turism Montan “Ștafeta Munților”, Trofeul Via-Retezat, organizată de Asociația de turism montan Via-Retezat, în Parcul Național Retezat.
Structura muntelui Retezat, prin forma sa plată, dă senzaţia că ar fi fost tăiat de cineva, ceea ce în cultura românească a dat naştere la multe legende şi basme populare.
Anul acesta, participanții vor ajunge pe unul din cele 14 vârfuri de peste 2500 m din Carpații Românești: Vârful Papușa – 2508m, fiind al doilea vârf ca înaltime din Masivul Retezat.
Vă puteți înscrie la activități precum: raid montan (parcurgerea într-un anumit interval de timp a unui traseu montan din zona), orientare, cultural și probe surpriză iar pentru experimentați Cross Trail. Cross Trail este o probă individuală la care se va concura pe două categorii: juniori și junioare până în 20 ani, seniori și senioare peste 20 de ani.
Participanții se pot înscrie în funcție de vârstă și de experiență la una din cele șapte categorii de concurs: Elite, Open, Veterani, Juniori, Feminin, Seniori și Family - aceasta fiind o categorie cu cel mai mare succes din acest an, în cadrul căreia părinții își educă copiii într-un stil eco și îi invață pe aceștia despre geografia țării noastre prin joc.
Drumeția, proba mult așteptată de toți, va oferi ocazia participanților să pozeze și să filmeze cele peste 10 lacuri și tăuri cât și creasta principală a Retezatului, cu vârfuri de peste 2400m altitudine : Retezat, Peleaga(2509m) și colții Pelegii, Bucura, vârful Mare, Custurii... ce vor putea fi admirate din creastă.
Pentru părinți și copii, organizatorii au ales un traseu adecvat vârstei lor: Stâna de Râu – Tăul Țapului.
Tabăra de corturi va fi amplasată în Valea Stâna de Râu, lângă Refugiul Stâna de Râu, aflat intr-o poiană unde accesul se face pe jos, la aproximativ 10 min de la zona de camping cu mașini.
Participarea la acest eveniment este gratuită, pentru mai multe detalii vă invităm să vizitați www.stafetamuntilor.ro .