Societatea civilă face front comun și cere Guvernului și Ministerului Justiției să renunțe la modificarea legilor Justiției Mai multe organizații civice au trimis o scrisoare premierului și ministrului Justiției prin care cer renunțarea la actualul proiect și reluarea dezbaterilor privind modificarea legilor justiției. Ele au arătat că justiția română a fost reformată în anii 2004-2005, iar acum este nevoie doar de o ajustare în vederea eficientizării, nicidecum de o intoarcere în timp.
Semnatarii sunt organizații non-guvernamentale, grupuri civice, asociații studențești din România și din afara țării. Printre ele, Initiativa Romania, Institutul pentru Politici Publice, Grupul pentru Dialog Social, Asociatia ProDemocratia, Freedom House, Funky Citizens, VeDem Just, Societatea Timisoara si Platforma Romania 100.
În condițiile în care Consiliul Superior al Magistraturii a avizat negativ acest proiect de lege și aproape 4.000 de magistrați, nominal, au cerut retragerea proiectului, credem că se impune ca opinia specialiștilor să fie ascultată, precum și organizarea unor dezbateri autentice cu privire la aspectele ce trebuie promovate. Orice modificări se intenționează, ele trebuie să ducă la o consolidare a independenței justiției și la continuarea luptei împotriva corupției pe coordonatele reformei începute în 2004-2005.
Lista ramane deschisa si altor asociatii si grupuri interesate.
Scrisoare:
Către Guvernul României, Domnului Prim-ministru Mihai Tudose,
Către Ministrul Justiției, Domnului profesor univ. dr. Tudorel Toader,
Stimate domnule Prim-Ministru al României,
Stimate domnule Ministru al Justiției,
Am luat act de intenția Ministerului Justiției, exprimată în data de 23 august 2017, de a propune Guvernului României un proiect de lege pentru modificarea pachetului de legi privind justiția – Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.
De asemenea, am luat cunoștință de modificările propuse de Ministerul Justiției prin proiectul aflat în prezent în procedură de avizare. Față de conținutul acestuia, prin prezenta cerere formulată în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activității de solutionare a petițiilor, organizațiile semnatare din România și diaspora vă solicită în mod ferm retragerea proiectului de lege și reluarea dezbaterilor cu privire la căile de eficientizare a justiției.
Astfel, ca o condiție pentru aderarea României la Uniunea Europeană, justiția română a fost reformată în anii 2004-2005. Atunci s-a consolidat din punct de vedere normativ independența justiției și a avut loc separarea administrativă și funcțională a Ministerului Justiției de Consiliul Superior al Magistraturii. Începând de atunci CSM a preluat gestionarea carierei magistraților, inclusiv a atribuțiilor de control asupra activității acestora și asupra managementului instanțelor și parchetelor și tot în acea perioadă s-a înființat Direcția Națională Anticorupție. Grație acestor modificări esențiale și, astfel, magistrații având securizată cariera în fața influențelor politicului, s-a ajuns la soluționarea unor cauze cu persoane având poziții importante în România, ieșind astfel la iveală corupția sistemică din cadrul instituțiilor și autorităților publice.
Ulterior, încrederea cetățenilor români în justiție a crescut în mod constant în ultimii 10 ani. În scurt timp, România a devenit model regional și european de luptă împotriva corupției la nivelul instituțiilor judiciare. De altfel, rezultatele pozitive ale acesteia au fost subliniate în rapoartele întocmite de Comisia Europeană în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare, mai ales în ultimii trei ani. Drept urmare, suntem conștienți că în prezent nu este nevoie de o nouă reformare, ci de o îmbunătățire a organizării justiției în vederea eficientizării sale. Aceste ajustări trebuie însă discutate în mod real cu magistrații și societatea civilă. Reamintim că – în final – societatea românească în ansamblu este beneficiara actului de justiție.
Față de proiectul postat pe site-ul Ministerului Justiției, organizațiile semnatare nu pot fi de acord cu prevederi care să permită controlul magistraților de către organisme aflate în subordinea politicului, care să întărească poziția ministrului în decizia politică cu privire la cariera magistraților procurori de la vârful Ministerului Public, a DNA și a DIICOT, care să ducă la crearea unor structuri distincte pentru urmărirea penală doar a magistraților sau care să înlăture șansele ca tinerii sub 30 ani să fie promovați în sistemul judiciar. România are nevoie de stabilitate instituțională a sistemului juridic. Or, noi credem că modificările propuse exprimă de fapt intențiile reale ale Ministerului Justiției de recreare a unor pârghii de control asupra justiției și că ele, de fapt, vulnerabilizează întregul proiect.
În condițiile în care Consiliul Superior al Magistraturii a avizat negativ acest proiect de lege și aproape 4000 de magistrați, nominal, au cerut retragerea proiectului, credem că se impune ca opinia specialiștilor să fie ascultată, precum și organizarea unor dezbateri autentice cu privire la aspectele ce trebuie promovate.
Mai mult, față de interesul sporit manifestat de societatea civilă în legătură cu funcționarea sistemului judiciar, credem că prealabil oricărei modificări structurale este nevoie de discuții ample în special cu organizațiile ce au drept obiectiv reforma justiției și drepturile omului. Orice modificări se intenționează, ele trebuie să ducă la o consolidare a independenței justiției și la continuarea luptei împotriva corupției pe coordonatele reformei începute în 2004-2005.
Asociațiile și grupurile civice semnatare:
1. Aradul Civic, membră a rețelei civice Contract România
2. Asociația ACCEPT
3. Activ Civic
4. Ariergarda Timișoara
5. ARAS – filiala Timișoara 
6. Asociația pentru Dezvoltare GHEPart, Curtea de Argeş
7. Asociația BAFI ("Bucuria de a fi"), Rădăuți
8. Asociația ARAS
9. Asociația Culturală Diogene
10. Asociatia Civica si Umanitara Mana Ajutatoare
11. Asociația PRODEMOCRAȚIA
12. Asociația SPICC
13. Asociația Studenților la Drept, Iași
14. Asociația Studenților de la Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării
15. Asociația Ține de noi
16. Canada Save Roșia
17. Centrul de Actiune pentru Egalitate si Drepturile Omului (ACTEDO)
18. Centrul Român pentru Politici Europene
19. CIVICA Iași, membră a rețelei civice Contract România
20. Comunitatea Declic
21. Consiliul Tineretului din România
22. Corupția ucide
23. #Cuzavreadreptate Iasi
24. Dăruiește Viața 
25. ELSA Timișoara 
26. Evoluție în Instituție, membră a rețelei civice Contract România
27. Freedom House 
28. Frontline Club Bucharest
29. Funky Citizens
30. Geeks 4 Democracy 
31. Grupul de Dialog Social 
32. Grupul Ștafeta Steagului Uniunii Europene 
33. Inițiativa Craiova, membră a rețelei civice Contract România
34. Inițiativa România, membră a rețelei civice Contract România 
35. Inițiativa Timișoara, membră a rețelei civice Contract România 
36. LiderJust 
37. Liga Studenților IAȘI 
38. Mureșul Civic
39. Oradea Civică, membră a rețelei civice Contract România
40. Organizația Studenților din Universitatea de Vest Timișoara 
41. Institutul pentru Politici Publice, membră a rețelei civice Contract România 
42. Platforma România 100 
43. Pieces of Heaven 
44. Protestari PRODEMOCRAȚIE Londra 
45. Rădăuțiul civic 
46. #REZISTENȚA, București 
47. #Rezist Birmingham WMW 
48. #Rezist Bruxelles 
49. #Rezist Galați
50. #Rezist Lyon 
51. #Rezist Milano, membră a rețelei civice Contract România 
52. #Rezist Munchen 
53. #Rezist Paris 
54. #Rezist Torino 
55. #Resist Toronto
56. #Rezist Zurich 
57. Romania As We Want It, Milano 
58. RomBel, Comunitatea Românilor din Belgia 
59. Societatea Europeană pentru Justiție 
60. Societatea Timișoara 
61. SPICC 
62. Trei Compas 
63. Umbrela Anticorupție Cluj 
64. Valea Jiului Society, membră a rețelei civice Contract România
65. Centru pentru Drepturile Omului si Migratie
66. Go 4 Education 
67. Grupul civic #Rezist
68. Bacăul civic
69. Voci pentru Democraţie şi Justiţie (VeDemJust), membră a rețelei civice Contract România"
Press release: