'Dacă duminică și în zilele imediat următoare ar fi ultimele proteste libere împotriva orbanizării, putinizării și erdoganizării țării pentru zeci de ani, ai participa?'. Acesta este întrebarea care-mi revine insistent în minte după ce am văzut-o de dimineață pe pagina de facebook a unui prieten. Mi s-a strâns inima gândindu-mă că în loc de ‘Da’, ai putea să răspunzi că ‘Nu pot, că merg la film’ sau ‘Sunt obosit, ce protest?’. Așa că îți spun sincer, dacă duminică stai acasă, ei câștigă.
Duminică, ne vedem în stradă: Toți pentru justiție
Suntem într-un moment cheie în care pașii făcuți pentru o justiție independentă ar putea fi șterși cu buretele în această toamnă. Și-au mințit inclusiv alegătorii transformând justiția într-o prioritate în afara programului electoral. Guvernanții au pus la cale un plan simplu și eficient - propunerile de modificare a legilor justiției sunt atât de multe și mereu în schimbare încât noi, cei de acasă, devenim buimăciți și apatici. Iar pentru a mări confuzia, Iordache, inițiatorul OUG 13, ne bombardează cu vești aparent bune: pragul pentru abuz în serviciu va fi mititel și președintele rămâne în procesul de numire a procurorilor șefi.
Însă nu te lăsa amăgit sau amăgită. Legile Justiției au intrat în procedură parlamentară de urgență. Iar mizele reale sunt mult mai perverse. Corupții devin imuni la abuzul în serviciu. Clasa politică își crează pârghiile pentru a controla inspecția judiciară, iar în paralel sancțiunile pentru cei ce protestează se înăspresc. PSD-ALDE vrea controlul total asupra justiției pentru a avea acces neîngrădit la bani publici. Se vor folosi de comisii (ca cea a infamului Iordache), amendamente (adăugate pe ultima sută de metri) și vor încerca să treacă legile justiției chiar în pragul sărbătorilor de iarnă.
Membrii Declic au fost mereu în avangarda luptei pentru justiției. Comunitatea noastră a lansat #rezist și l-a propagat până când a devenit simbolul ‘revoluției luminii’. Așa că da, prezența noastră este necesară duminică în stradă. Și de luni încolo va trebui să ne organizăm pentru o luptă lungă și deloc ușoară.
Duminică sunt anunțate evenimente în toată țara. Timpul este scurt și din acest motiv e nevoie ca noi toți, membrii Declic, să ne mobilizăm și să ne convingem prietenii și familia sa iasă la protest.
Acest email va ajunge în inboxul a peste 250.000 de cetățeni români. Fiecare dintre noi a semnat cel puțin o petiție pe Declic pentru cauza în care credem. Toate aceste campanii, care încep printr-o petiție, se bazează pe o clasa politică care să ne asculte. Am arătat că suntem suficient de mulți, acum trebuie doar să le arătăm că suntem și hotărâți și uniți. Dacă reușim să menținem justiția independentă, atunci toate cauzele în care credem vor avea o șansă la un viitor mai bun.
Vremea se pare că va ține cu noi și duminică seara vor fi 9-10 grade în cele mai multe orașe din țară. Nu e foarte frig, însă nu uita să îți iei haine călduroase, inclusiv mănuși pentru a ține pancarte. Nu uita că încălțămintea aleasă e cheia, așa că ia pantofii cei mai comozi și potriviți pentru marșuri îndelungate.
Și musai:
Nu veni cu mâna goală #1
Protestele sunt lungi. Ia cu tine apă, sandvișuri și batoane energizante. Fii generos, împarte din bunătățile tale și celor ce te însoțesc. Și mai ales, înarmează-te cu bună dispoziție.
Nu veni cu mâna goală #2
Odată ajuns la protest, mai întotdeauna ai un sentiment de regret că nu ai și tu o pancartă care atrage priviri. Așa că e momentul să treci la acțiune. Fie iei de la cel mai apropiat magazin un carton de la un ambalaj și markere și îți lași imaginația să zburde, fie faci un print cu unul din mesajele care circulă pe net.
Protestele pașnice sunt cele mai de succes forme de rezistență
Guvernele nu știu să reacționeze în fața creativității și perserverenței. Știu doar să răspundă cu opresiune și agresivitate. Și astfel vor încerca să ne îndrume pe acest drum al lor, pe care se simt confortabil și puternici. Nu le facem jocul, nu acum, niciodată. Rămânem fermi, dar pașnici. Ignorăm instigatorii și ne îndepărtăm de ei, să rămână un mare spațiu între ei și noi.
Ne vedem în stradă,
Tudor și echipa Declic
PS: În iarnă, atunci când ne-am gândit la un cuvânt care să arate hotărârea pe care o simțeam, ne-am gândit și la rezistența anticomunistă. Acum, ei o iau în derâdere. În amintirea celor care au luptat cu dictatura comunistă, duminică vom fi în stradă. Și nu uita să semnezi petiția Toți pentru justiție!