În județul Galați, 20 de voluntari seniori au oportunitatea de a oferi ajutor la teme și a participa la activități educaționale în sprijinul a aproximativ 100 de copii vulnerabili din comunitate. Seniorii din jududețul Galați vor putea fi voluntari în centrul de zi „Bunul Samaritean”, din localitatea Nicorești, și în Centrul comunitar„La Vale” din Galați.
Seniorii care doresc să se implice în activități educaționale, vocaționale sau recreative în sprijinul copiilor vulnerabili care frecventează cele două centre pot afla detalii despre voluntariat apelând gratuity numărul 0800-460–001.
Prin activități de voluntariat, vârstnicii își pot valorifica experiența, iar copiii primesc ajutor la materiile unde întâmpină probleme, îșifac temele la after-school, ajung să își îmbunătățească rezultatele școlare, să își decopere pasiuni ori să își dezvolte noi abilități.
„Activez ca voluntar de aproape 5 ani. Sunt foarte mulțumit de programul pe care îl facem cu copiii: îi ajutăm cu ce putem - la teme, la citit, scris, cultură generală, cu sfaturi pentru viață. Voi continua să ajut cât pot și cât mă vor ține puterile, pentru că iubesc copiii. Îi înțeleg pentru că și eu am avut o copilărie grea”, spune dl. Dumitru, în vârsta de 86 de ani, voluntar la un centru intergenerațional din sectorul 6.
Cele două centre din Galați au fost recent incluse în programul „Generații-centrul comunității”, derulat de Fundația Regală Margareta a României. Inițiat în 2015, programul aduce împreună voluntari seniori, copii și tineri care au nevoie de ajutor și îndrumare.