Ca și cum problemele aduse de pandemie n-ar fi fost suficiente, umanitatea se confruntă cu o altă criză importantă, cea produsă de schimbările climatice. În același timp, suntem martori la prima extincție în masă a speciilor de la dispariția dinozaurilor până în prezent. Avem nevoie să găsim soluții la ambele provocări, lucrând cu natura, nu împotriva ei. Iar pădurile pot fi răspunsul.
Poate îți imaginai că pădurile sunt aici de când Luna și Pământul, dar nu e chiar așa. Primele plante s-au adaptat la viața pe uscat acum aproape 500 milioane de ani, iar pădurile au apărut abia la sfârșitul Devonianului, după aproximativ 120 milioane de ani.
Aveau să schimbe pentru totdeauna atmosfera planetei. Dar cum s-a produs asta?
În căutare de mai multă lumină, plantele preistorice au evoluat înălțându-se către cer și, odată cu apariția moleculei de lignină, au apărut primii arbori. Mai rezistenți și, totodată, flexibili în bătaia vântului, copacii au avut un avantaj la începuturi, pentru că lemnul era greu digerabil pentru insectele, ciupercile și bacteriile existente. În acea perioadă, carbonul fixat în trunchi, crengi și rădăcini nu putea fi descompus de micro-organisme, după moartea arborilor.
Păduri întregi au fost îngropate în pământ fără a se descompune, formând un imens rezervor de carbon și oferind un surplus net de oxigen eliberat în aer. De aici și numele erei geologice care a urmat formării pădurilor ─ Carbonifer: carbō ("cărbune") + ferō ("purtător").
Evoluând, ciupercile și insectele au învățat să descompună lemnul, eliberând lent o parte din dioxidul de carbon stocat de arbori. În consecință, în vreme ce carbonul fosil poate să rămână permanent stocat, acest lucru nu mai e valabil și pentru cel din vegetație și sol. Plantele absorb CO₂ din aer când se dezvoltă și degajă o parte din el când sunt recoltate, când ard sau când se descompun. Ele facilitează, într-adevăr, transferul carbonului în sol, acumularea și îngroparea acestuia de-a lungul timpului.
Din acest motiv, plantarea copacilor nu e neapărat o garanție pentru stocarea de lungă durată a carbonului. Numai carbonul din zăcămintele de combustibili fosili e stocat în mod sigur și nu e lăsat să contribuie la încălzirea climatică.
Da, avem nevoie de mai multe păduri pentru înlăturarea excesului actual de carbon din aer. Însă plantarea de copaci nu poate fi folosită ca justificare pentru adăugarea altor emisii. Înainte de toate, trebuie să reducem masiv, de urgență, utilizarea combustibililor fosili, să oprim despăduririle și să aducem reforme radicale în industriile responsabile de emiterea intensivă a CO₂.
Pentru a răspunde cu adevărat crizei climatice și a celei reprezentată de extincția accelerată a speciilor de plante și animale e foarte important ce, cum și unde alegem să plantăm, care e rolul pădurilor în viitor și cum ne pot ele proteja cu adevărat de secetă, inundații, alunecări de teren, vânturi puternice sau deșertificare.
Plantările, fie ele și „record”, nu înlocuiesc pădurea naturală. Ce sădim acum va crește în zeci de ani și tocmai de-asta trebuie să răspundă nevoilor de protecție și decarbonificare. Politicienii și corporațiile se întrec în a ne asigura că plantează vaste păduri, ca urmare vom vedea multe fotografii cu sapa în mână și zâmbete bine exersate, dar dincolo de exercițiile de imagine, de cele mai multe ori se ascund interese electorale sau de greenwashing pentru a polua în continuare.
Greenpeace România
