Feminitatea nu costă bani, împopoţonarea, da. Un săpun parfumat, o haină curată şi un zâmbet pe faţă sunt ingredientele minime pentru feminitate. Este unul dintre lucrurile pe care Andreea Marin a ţinut să-l comunice femeilor din Galaţi. Vedeta TV, acum în calitate de coordonator al proiectului Şcoala Mamelor, s-a întâlnit aseară, la Teatrul Muzical, cu 400 de asistente medicale, onorând o invitaţie a Ordinului Asistenţilor medicali din România, filiala Galaţi. Andreea Marin a încercat să le inspire femeilor optimism, spunându-le că, pentru a fi împlinite, este important ca să găsească timp pentru ele însele şi să descopere ce dorinţe personale au, care nu ţin de copil şi de soţ. „Nu poţi fi un izvor de energie şi un model pentru copilul tău dacă nu eşti împăcată cu tine însuţi. Amintiţi-vă care sunt visele voastre şi căutaţi o cale să le urmaţi”, a spus Andreea Marin, care a mărturisit că doar cu ajutorul psihologului a reuşit să depăşească o depresie post-natală.
A urmat o sesiune de întrebări-răspunsuri, susţinută de vedetă şi de consilierul pe probleme de sănătate de la Şcoala Mamelor, Roxana Bratu. La început doamnele se sfiau să adreseze întrebări, dar au prins curaj după ce Andreea Marin le-a spus că timiditatea nu are nimic de-a face cu bunul simţ. La final, vedeta a acceptat să ne dea un interviu.
Reporter:Întâlnirea cu asistentele medicale din Galaюi era pe agenda „Școlii Mamelor”?
Andreea Marin: Am primit un mesaj pe site-ul nostru, mesajul era de la una dintre doamnele de aici, din Galaţi, care spunea a găsit puncte comune cu ceea ce facem noi. Ne-a invitat la Galaţi, probabil n-a crezut că vom accepta, dar răspunsul a fost foarte prompt. A fost, cred, cea mai bună organizare din turul ţării pe care l-am făcut anul acesta cu dezbaterile noastre. Au fost 400 de mame şi sunt foarte mulţumită că am făcut acest drum. Nu simt oboseală, ci mulţumire.
R: Care a fost cel mai greu moment din viaţa dumneavoastră ca mamă?
AM: Sunt grele momentele în care nu ştii ce să faci şi ăsta este unul dintre motivele care m-au determinat să fac Şcoala Mamelor. Am avut multe întrebări şi, deşi sunt un om căruia îi place să se informeze, uneori nu găseam răspunsul corect sau găseam mai multe răspunsuri şi eram în derivă, datorită nehotărârii mele, într-o direcţie sau alta. Atunci mi-am zis că mamele din ţara asta au nevoie de comunicare, au nevoie să fie ajutate uneori să ia decizii, să fie ajutate să aibă îndrăzneala de a schimba ceva pentru ele însele şi pentru familia lor şi să aibă la dispoziţie pe cineva, care chiar să vrea să le fie alături.
R: Le-aţi îndemnat pe asistentele medicale prezente în sală să se privească, cu atenţie, dimineaţa în oglindă pentru a vedea cine sunt cu adevărat. Dumneavoastră, când vă priviţi în oglindă, pe cine vedeţi?
AM: Pe cineva de care îmi place mai mult decât atunci când pun machiajul pe faţă. Am o faţă de copil, când nu am machiajul. Până la urmă, fiecare dintre noi alegem dacă vrem să fim ca toţi ceilalţi şi să ne supunem aceloraşi reguli nescrise, dar care ne fac să ne simţim blazaţi, sau avem de ales să ieşim din mulţime şi să schimbăm ceva cu adevărat, chiar dacă există o inerţie, o opoziţie firească, atunci când încercăm să facem schimbări importante.
R: Dorinţa aceasta de a schimba lumea în mai bine a apărut din copilărie, sau după emisiunea „Surprize Surprize”?
AM: Nu. Cred că am un spirit justiţiar înnăscut şi cei 7 ani de acasă îşi spun cuvântul. Părinţii mei erau oameni care îşi doreau să facă ceva în plus şi am învăţat asta de la ei.
R: Se întâmplă să treceţi de bariera virtuală şi să vă ocupaţi personal de cazuri?
AM: Au fost cazuri foarte sensibile de care m-am ocupat nemijlocit. Dealtfel, proiectul nu este urmărit de la distanţă de mine, ci s-a născut dintr-o idee de-a mea, ţine de sufletul meu şi mă ocup în fiecare zi atent de problemele mamelor. Nu sunt doar un coordonator rece şi distant. Chiar astăzi vorbeam despre cazul unei mămici care ne-a anunţat despre boala singurului ei copil. Am încercat să facem tot ce este posibil ca să îl ducem la operaţie. Era vorba de un cancer agresiv şi nu se mai putea face nimic, la noi în ţară. Am încercat să ajungem peste hotare, dar a fost prea târziu. Sincer vorbind, nu poţi lăsa un astfel de om să se descurce singur, după ce rămâne fără singurul copil şi încercăm să-i fim alături în continuare, pentru ca viaţa să aibă sens şi după o astfel de experienţă grea pentru ea. Aceasta este doar un exemplu.
R: Proiectul „Şcoala Mamelor” are un succes din ce în ce mai mare în ţară. Nu planificaţi să înfiinţaţi o şcoală a taţilor?
AM: Ba da, ne am gândit şi la asta, pentru că, spre satisfacţia noastră, au venit la noi şi soţi care au dorit să facă ceva pentru soţiile lor. Ele nu aveau îndrăzneala de a ne contacta şi au făcut-o ei. Ne-am spus că se poate face un proiect similar şi pentru taţi, deci ne gândim, e un plan de viitor. Educaţia pentru părinţi este importantă şi nu trebuie privită cu superioritate, pentru că nu ne naştem toţi cu vocaţie de părinţi. Unii avem de învăţat. Şi eu recunosc că mă lovesc de lucruri pe care nu le ştiu şi le învăţ pas cu pas. Cresc odată cu fiica mea. Acum ne continuăm misiunea de a informa corect mămicile, de a da recomandări pentru o viaţă mai bună prin a ne cunoaşte drepturile, cu ajutorul consultaţiilor gratuite, oferite de specialiştii noştri.
R: Să discutăm puţin şi despre familie. Ce fel de personalitate are fiica dumneavoastră?
AM: Nu ne seamănă fizic niciunuia dintre noi. Seamănă cu bunicii, dar ca şi personalitate a luat de la fiecare dintre noi câte ceva. Dealtfel, şi noi semănăm cu Ştefan în privinţa hotărârii de a schimba ceva, în privinţa dorinţei de a păstra intimitatea în viaţa noastră de familie, în privinţa faptului că suntem luptători fiecare pe partea lui de meserie. Deci, încăpăţânarea prin care fiica noastră face anumite lucruri, aşa cum ştie ea, e moştenită de la noi.
R: Cum v-a afectat ultimul scandal legat de presupusele infidelităţi ale lui Ştefan Bănică jr.?
AM: Mă afectează tot ce e negativ şi mai cu seamă inventat de alţii, pentru a strica armonia vieţii unui om sau a unei familii. Doar dacă eşti insensibil, nu te afectează. Mă afectează, dar sunt o luptătoare, în acelaşi timp, şi nu mă las influenţată. Am mai spus: nu dansez cum îmi cântă alţii. Vreau să-mi trăiesc viaţa aşa cum vreau eu, cum vrem noi, în cazul nostru.
R: Aveţi de gând să mai lansaţi o carte?
AM: Am în plan o carte, pentru care voi fi mai mult coordonator, nu scriitor. Nu mă consider un scriitor. În volumul pe care îl planific acum e vorba despre copiii din întreaga lume care scriu pentru ca noi, maturii, să le auzim vocile. E altceva, veţi vedea, şi mă voi ocupa şi de fotografie. Sunt începător, nu sunt fotograf. Îţi trebuie instruire specială, ca să poţi să spui asta, dar am prins gustul, am studiat singură, sunt autodidact. Aşadar, îmi doresc să văd lumea şi să fac fotografii, care să transmită ceva mai departe celor care îşi îndreaptă atenţia şi către munca mea.
Domnica Negru
